Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a ajuns la finalul procesului de aprobare a garantiilor pentru creditele acordate de bancile partenere – Banca Comerciala Romana, Banca Transilvania si CEC Bank – in cadrul programului Start-Up Nation 2017, se anunţă printr-un comunicat de presă.

« Derularea cu succes a garantarii creditelor acordate beneficiarilor programului Start-Up Nation 2017 se datoreaza unei bune coordonari operationale la nivelul Fondului, bazate pe un corp de profesionisti ai institutiei, cu o mare putere de adaptabilitate, manifestata prin crearea unor fluxuri de avizare optimizate, digitizate, care sa raspunda nevoilor pragmatice pentru un program de anvergura nationala. De asemenea buna cooperare inter-institutionala intre FNGCIMM si Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Ministerul Finantelor Publice, alaturi de colegii de la Fondul National de Contragarantare, a contribuit la fluidizarea proceselor de analiza. » a declarat Alexandru Petrescu, Director General al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Lansat la mijlocul lunii septembrie 2017, mecanismul de garantare a creditelor punte s-a dovedit un instrument eficient de optimizare in derularea Programului Start-Up Nation, atat prin dinamizarea accesului la fondurile necesare implementarii proiectelor, cat si prin caracterul accesibil, generat de costurile diminuate prin facilitatea de contragaratare acordata de Fondul Roman de Contragarantare – comisionul standard reglementat de Comisia Europeana, de 3,8%, a fost redus astfel pana la 2,48%. Din totalul antreprenorilor care au accesat mecanismul de garantare a creditelor de prefinantare, cca 65% au beneficiat si de contragaratii. Majoritatea finantarilor obtinute au ca destinatie implementarea proiectelor de investitii (99%), fiind astfel confirmat rolul de catalizare a dezvoltarii economice sustenabile la nivel national.

FNGCIMM a emis, in cadrul Programului Start Up Nation 2017, un numar de 4.800 de garantii pentru creditele punte, ceea ce reprezinta peste jumatate (57%) din totalul celor 8.444 de proiecte ce au primit acordul de finantare la finele anului trecut. Cu o pondere de 56% in totalul garantiilor acordate de FNGCIMM in cadrul programului Start-Up Nation 2017, industria prelucratoare reprezinta principala destinatie a proiectelor de investii finantate, iar sectorul alimentar a atras cele mai multe initiative de business, fiind urmat de industria mobilei.

Scrisorile de garantie acordate de FNGCIMM au fost solicitate de beneficiari din toate judetele tarii, pe primele trei pozitii ale clasamentului situandu-se Regiunea Bucuresti-Ilfov urmata de judetele Cluj si Bihor.