Peste 20 la sută din bugetul pe 2018 al primăriei municipiului Buzău, adică peste 12 milioane de euro, vizează investiţiile în infrastructură şi reabilitarea unor clădiri reprezentative, a anunţat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Potrivit sursei citate, municipalitatea va realiza în acest an asfaltarea a 100 de străzi, reabilitarea Colegiului “Mihai Eminescu”, clădirile a trei şcoli vor fi eficientizate energetic, vor fi dotate atelierele şcolare din liceele tehnologice şi, totodată, vor fi montate centrale termice individuale în şcoli.

Edilul a mai spus că în 2018 vor fi amenajate parcări în toate cartierele, platforme de gunoi îngropate, locuri de joacă pentru copii, clădirea Bazarului va fi modernizată pentru a deveni sediu secundar al primăriei, iar oraşul va fi transformat din punct de vedere peisagistic.

“Centenarul Marii Uniri înseamnă pentru Buzău o serie amplă de evenimente pe care le pregătim, astfel încât să ne prezentăm la cel mai înalt nivel. Primul mare eveniment va începe pe 27 martie, când vom sărbători Zilele Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României, ocazie cu care vom dezveli o statuie monumentală care a costat municipalitatea peste 300.000 de lei“, a mai declarat sursa citată.