Serialul de televiziune de succes “Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va primi un premiu special la ediția de anul acesta a galei BAFTA TV, care va avea loc pe 22 aprilie, la Londra, potrivit bbc.com.

La gala BAFTA Television Craft Awards, actorii John Bradley (Samwell Tarly) și Hannah Murray (Gilly) vor primi premiul din partea echipei de producție.

Acest premiu este decernat în semn de recunoaștere a talentului inovator al echipei de producție. De asemenea, prin acest premiu se recunoaște contribuția serialului la dezvoltarea industriei de televiziune britanice.

Al optulea și ultim sezon al serialului TV “Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va fi difuzat pe micile ecrane în 2019, a anunțat, la începutul lunii ianuarie, postul HBO, care nu a precizat, însă, și luna în care este programată premiera. Serialul va fi difuzat pe HBO și Sky Atlantic.

Ultimele șase episoade ale serialului vor fi difuzate la mai mult de un an de la încheierea sezonului al șaptelea.

Serialul este cel mai mare succes al postului HBO, cu aproximativ 30 de milioane de telespectatori în SUA și o armată de fani la nivel mondial.

Sezonul final va dezvălui familia de războinici care va câștiga controlul asupra Tronului de Fier din cele șapte Regate din Westeros.

Producția pentru acest ultim sezon a început în octombrie 2017 și va continua până la jumătatea acestui an.

Creatorii show-ului, David Benioff și D.B. Weiss, au declarat pentru site-ul Entertainment Weekly, în 2016, că doresc să realizeze un final al serialului cât mai spectaculos posibil.

HBO a anunțat, totodată, că Benioff și Weiss vor și regiza sezonul final.

Cel de-al șaptelea sezon al producției s-a încheiat în august 2017, înregistrând în SUA, în medie, 30 de milioane de spectatori pe episod, pe platforme media variate. Unele dintre episoadele sezonului al șaptelea au avut o durată de peste o oră.

Pauza lungă dintre sezoanele al șaptelea și al optulea îi va permite scriitorului George R. R. Martin, ale cărui cărți au stat la baza show-ului TV, să termine unul sau două volume noi ale seriei, la care spunea că lucrează în iulie 2017. Acțiunea serialului a devansat-o deja pe cea din cele cinci cărți publicate de Martin în seria “Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”.

În 2017, “Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” a fost cel mai piratat serial, pentru al șaselea an consecutiv. În luna septembrie 2017, cel de-al șaptelea sezon al serialului “Game of Thrones” fusese piratat de un miliard de ori, potrivit datelor furnizate de Muso, o companie care colectează și analizează date privind pirateria online. Primul și penultimul episod al sezonului sunt cele care au fost descărcate ilegal de cele mai multe ori, de 187 de milioane de ori, respectiv 185 de milioane de ori.

Încă de la lansare, “Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. “Game of Thrones” a primit foarte multe premii de la lansare, inclusiv 38 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani și un Peabody Award.

Inspirat din seria de romane “Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R.R. Martin, serialul “Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din “Urzeala tronurilor”.

Scriitorul George R.R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în 47 de limbi străine, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 60 de milioane de exemplare pe plan mondial.

sursa: mediafax