Garanti Leasing, parte a Garanti România a încheiat un acord de finanţare în valoare de 10 milioane de euro cu Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB). Facilitatea va fi utilizată pentru a sprijini activitățile Garanti Leasing și va oferi contracte de leasing financiar IMM, informează Mediafax.

Acesta este al doilea acord încheiat între Garanti Leasing și BSTDB, care vizează încurajarea și dezvoltarea IMM-urilor locale. Anterior, cele două instituții au mai semnat un acord de finanţare, pentru cinci ani, în 2014, în valoare de 7,5 milioane de euro.

În prima jumătate a anului, Garanti Leasing a acordat finanțări noi în valoare de 38 milioane de euro, continuând evoluția de anul trecut. Distribuția activelor finanțate, în primele șase luni ale anului, a fost: vehicule (51%), echipamente (20%) și imobiliare (29%).

Începând cu luna august a acestui an, Garanti Leasing are un volum total de active de 764 milioane de lei (166 milioane de euro).

Garanti Leasing face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România din 2010. Grupul Garanti reunește de asemenea Garanti Bank și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 14 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acţionarul majoritar al TGB.