Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat, vineri, că 340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură din fonduri europene.

AFIR acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor şi plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1- „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Până în prezent, AFIR a primit 603 cereri de finanţare în valoare totală de 1,349 milioane euro, dintre care 340 de solicitări în valoare de 497.311 euro au fost selectate în vederea rambursării unui procent din valoarea primelor de asigurare aferente.

”Precizăm că prima sesiune de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 17.1 este încă deschisă până în data de 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de 42.797.487 euro”, se arată în comunicat.

Sesiunea curentă vizează culturile de primăvară, iar AFIR va deschide o nouă sesiune şi pentru asigurarea celor de toamnă.

”În cazul fermelor mici cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO (coeficienţii de producţie standard – n.r.), rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătite efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 55%. Avem deja aproape 350 de fermieri care beneficiază de acest sprijin în mod concret şi în cel mai scurt timp vom aproba şi cererile aflate în acest moment în stadiul de verificare. Procesul de obţinere a finanţării este facil şi, pe această cale, îi încurajez pe toţi fermierii să încheie poliţe de asigurări pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a preîntâmpina pagubele produse de o climă din ce în ce mai impredictibilă”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menţionate în cadrul submăsurii 17.1 şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.

De asemenea, solicitanţii pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepţia suprafeţelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă deţin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafeţele cultivate cu acelaşi tip de cultură de la nivelul exploataţiei şi dacă nu creează condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj.

Totodată, AFIR a demarat pregătirile pentru viitoarea sesiune de primire a cererilor dedicate finanţării primelor de asigurare pentru culturile de toamnă. Astfel, la nivelul unui grup de lucru se vor întreprinde toate demersurile pentru simplificarea procesului de obţinere a sprijinului financiar ţinând cont de experienţa de până acum în implementarea acestei submăsuri, precum şi de opiniile beneficiarilor.

sursa: news.ro