ANIS și-a ales un nou președinte

r derulate de Asociaţie, cât şi raportat la numărul membrilor, precum şi consolidarea relaţiilor cu factorii politici şi sociali care vizează proiecte din sfera comună, potrivit unui comunicat emis astăzi.

Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul IT, Mihai Matei este absolvent al Colegiului Naţional de Informatică “Tudor Vianu” şi al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. În anul 2005 acesta a fondat compania Essensys Software, jucător de top pe piaţa de sofAsociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii, are, începând cu 18 iunie 2020, un nou preşedinte, în persoana lui Mihai Matei, CEO Essensys Software, care îl va înlocui pe Teodor Blidăruş. Printre principalele sale obiective în noua funcţie se numără dezvoltarea ANIS, atât din punct de vedere al impactului proiectelotware şi servicii IT. Membru activ în Asociaţie încă de la aderare, Mihai Matei este principalul autor al primului ghid de achiziţii software pentru instituţiile publice din România şi o voce proeminentă a industriei de profil din ţară. El reprezintă ANIS în consiliul director al Confederaţiei Patronale Concordia, iar înainte de a ocupa poziţia de preşedinte al Asociaţiei, Mihai Matei a fost vicepreşedinte al ANIS.

“Este o onoare să ocup funcţia de preşedinte al ANIS, organizaţie patronală reprezentativă a industriei de software şi servicii, cu o tradiţie de peste 22 ani în România. Alături de colegii din consiliul director şi din echipa executivă, vrem să continuăm tradiţia ANIS şi să dezvoltăm în continuare Asociaţia. În privinţa planurilor de viitor, cred că în perioada următoare, România are o oportunitate unică de a începe o reală transformare digitală la nivelul serviciilor şi instituţiilor publice. Promovarea ideilor şi proiectelor noastre privind digitalizarea şi modernizarea serviciilor publice va fi o prioritate în mandatul meu, alături de atragerea de noi membri în cadrul ANIS. O altă prioritate a mandatului meu va fi consolidarea şi dezvoltarea relaţiei bune pe care o avem cu Confederaţia Patronală Concordia”, a declarat Mihai Matei, Preşedinte ANIS.

În cadrul noului consiliu director al ANIS poziţia de vicepreşedinte este deţinută de Alexandru Lăpuşan, CEO & Founding Partner Zitec, iar membrii consiliului director sunt: Catalina Dodu – Country Manager, Atos IT Solutions and Services, Bogdan Florea – CEO, Connections Consult, Daniel Ilinca – CEO, Softbinator Technologies, Ion Moldoveanu – Vice Presedinte, Technology Management, Deutsche Bank, Radu Postolache – General Manager, Qualysoft Information Technology, Oleg Roibu – Legal & Public Policy Director, eMAG şi Daniel Rusen – Director Marketing & Operaţiuni, Microsoft România.