Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF – își propune constituirea unui grup de lucru extins, din care vor face parte și asociații din asigurări și din domeniul auto, pentru analiza noii legislații privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), arată un comunicat al ASF.
Grupul de lucru ar urma să identifice soluții de îmbunătățire a legislației RCA, având în vedere împlinirea unui an de la aplicarea noilor prevederi, care au contribuit la stabilizarea pieței RCA.

„Grupul va include reprezentanți ASF, ai asociațiilor de protecție a consumatorilor, ai pieței de asigurări și de intermediere în asigurări, ai asociațiilor de transportatori, reprezentanți ai unităților reparatoare, ai RAR, Consiliului Concurenței, reprezentanți ai producătorilor auto și ai sistemelor specializate în domeniu”, menționează ASF.

Analiza se circumscrie obiectivului ASF de protejare a drepturilor asiguraților și de asigurare a stabilității pieței „în contextul în care indicatorul rata daunei combinată s-a situat în primul trimestru 2018 la nivelul de 109,38%”. Totodată, „se vor analiza și alți factori care exercită o influență semnificativă asupra activității de asigurare, cu accent asupra procesului de lichidare a daunelor”, se arată în comunicatul menţionat.

De asemenea, „ASF va lua în considerare aspectele precizate în informarea oficială din data de 23 iulie 2018 a Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană referitoare la deschiderea procedurii de infringement privind modalitatea de transpunerea în legislația națională a anumitor dispoziții conținute în Directiva Solvabilitate II și în Directiva privind asigurarea auto, cu scopul de a asigura convergență legislației naționale cu directivele europene în materie”, mai precizează ASF.

Consiliul ASF a aprobat, în data de 25 iulie 2018, înființarea Grupului de lucru RCA în vederea analizării aspectelor menționate, a identificării măsurilor ce se impun în urma analizei și a formulării de propuneri în vederea modificării legislației RCA.

Leonardo Badea, președintele ASF, a declarat: „După un an de aplicare a noii legislații RCA, în care schimbările radicale aduse de aceasta au asigurat o mai bună susținere a intereselor cetățenilor și a mediului economic românesc, este momentul unei analize. În plus, prin solicitarea Uniunii Europene, trebuie să ne asigurăm de convergența legislației românești cu cea europeană, aspect de asemenea prioritar pentru noi. În același timp, nu vom face rabat de a apăra drepturile și interesele cetățenilor români, eventualele modificări aduse urmând a fi susținute de abordările prevăzute de cadrul european din perspectiva reglementării, supravegherii, controlului, a aplicării unor noi reguli de conduită corecte pentru piața românească”.

Iar Cornel Coca Constantinescu, vicepreședinte ASF, responsabil cu sectorul Asigurări-Reasigurări, a declarat: „Piața asigurărilor, în ultimul an, s-a stabilizat și a devenit mai predictibilă, îndreptându-se spre atingerea dezideratului de piață matură. Aceste aspecte au funcționat în avantajul asiguraților prin stabilizarea tarifelor și creșterea calității serviciilor. Dialogul cu asociațiile de consumatori sau cu alte asociații care urmăresc interesele asiguraților, dincolo de interesele lor comerciale, ramâne un factor esențial pentru buna funcționare a întregului sistem. Analiza pe care o propunem ar trebui să identifice zonele unde putem aduce îmbunătățiri, având în vedere că societatea, economia și implicit asigurările se află într-o continuă evoluție, la care trebuie să ne adaptăm prin identificarea celor mai bune soluții.”