Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat astăzi contractul de finanțare, prin Programul Operațional Regional, pentru proiectul “Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iaşi – Dancu”.

Proiectul, în valoare de 104.022.631.88 lei, va fi realizat în 36 de luni și are ca principal obiectiv reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul cuprins între intersecția străzilor Vasile Lupu și strada Aurel Vlaicu și limita intravilan a județului Iași.

„Ministerul pe care îl conduc susţine constant măsurile ce au ca scop asigurarea unui mediu sănătos și, totodată, creşterea calităţii vieţii. Sunt convins că și proiectele finanțate din bani europeni vor contribui la creşterea eficienţei energetice, dar, mai ales, la îmbunătăţirea serviciului asigurat populaţiei. Interesul manifestat pentru atragerea de fonduri europene prin programe operaționale arată preocuparea autorităţilor administraţiei publice locale pentru acest sector, iar acest lucru nu face decât să mă bucure” a declarat domnul Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

Municipiul Iași va beneficia și de 4 tramvaie moderne alimentate electric și de 8 stații de transport public pentru tramvai. Astfel, va fi creat un sistem de transport public eficient energetic și atractiv care va deservi comunității.