Numărul de angajaţi din clădirile de birouri clasa A şi B din Bucureşti a ajuns la aproximativ 250.000 la finalul anului trecut, ȋn timp ce efectivul total al salariaţilor din Capitală a depăşit pragul de 1 milion de persoane ȋn prima lună a acestui an, arată un studiu al C&W Echinox.

Numărul salariaţilor din Bucureşti a crescut ȋn cea de-a doua jumătate a anului trecut cu aproximativ 40.000 de persoane, conform datelor INS, dintre care aproximativ 10.000 de persoane au fost recrutate ȋn rȃndul companiilor cu sedii ȋn clădirile de birouri moderne, potrivit estimărilor Cushman & Wakefield (C7W) Echinox.

„Ținȃnd cont de proiectele de birouri a căror livrare este anunţată ȋn acest an, precum şi de planurile de recrutare anunţate ȋn special de companiile internaţionale prezente pe piaţa locală, numărul angajaţilor din clădirile moderne de birouri din Bucureşti ar putea urca spre 280.000 de persoane pȃnă la finalul acestui an”, precizează autorii studiului.

„Numărul angajaţilor din Bucureşti este ȋn creştere, cu peste 100.000 de noi angajaţi ȋn ultimii trei ani. În acelaşi timp, se constată şi o evoluţie semnificativă a condiţiilor de lucru oferite de angajatori, ca factor important ȋn procesul de retenţie. Rata şomajului este la un minim record, de 1,5%, iar ȋn rȃndul specialiştilor din zona IT există un deficit de personal substanţial, motiv pentru care Bucureştiul trebuie să ȋşi menţină atractivitatea pentru a absorbi forţa de muncă din alte zone”, precizează Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency C&W Echinox.

Potrivit studiului, în clădirile de birouri din Pipera lucrează aproximativ 65.000 de persoane, circa 55.000 ȋn zona Centru-Nord, iar ȋn Vest ȋn jur de 38.000, cele trei zone concentrȃnd 63% dintre angajaţii clădirilor moderne de birouri din Bucureşti.

Calculul numărului de angajaţi este realizat ȋn funcţie de destinaţia şi de rata de ocupare ȋnregistrată pentru fiecare zonă de birouri la finalul anului 2017.

„Clădirile de birouri cu cea mai mare rată de metri pătraţi per angajat sunt situate ȋn zona centrală şi CBD (Central Business District, Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle), care găzduiesc ȋn special sedii de firme din sectoare precum consultanţă, bănci şi asigurări sau farma. Cea mai mică rată de suprafață per angajat rămȃne ȋn continuare zona Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), zonă de birouri dedicată operaţiunilor de back-office, fiind o destinaţie aleasă ȋn special de companiile care oferă servicii de outsourcing”, arată studiul.

Cushman & Wakefield Echinox este o firmă de consultanţă imobiliară pe piaţa locală, activȃnd ȋn toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de birouri al companiei a ȋnchiriat ȋn 2017 spaţii cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 70.000 de metri pătrati ȋn clădiri de birouri din Bucureşti şi din ţară.

sursa: Mediafax