Planul Național de Redresare și Reziliență este șansa schimbării la față a Capitalei. Primarul Municipilui București, Nicușor Dan, o trimis Ministerului Fondurilor Europene o listă de 50 de proiecte, în valoare totală de 7 miliarde de euro, prin care propune investiții masive pentru București, fără precedent de la Revoluție încoace.
”Vizăm îmbunătățiri majore în domenii-cheie ale Capitalei, care necesită investiții urgente, precum mobilitatea urbană, termoficarea și mediul înconjurător, împreună cu sănătatea, asistența socială, consolidarea clădirilor, dezvoltarea urbanistică.
Cele mai mari proiecte sunt în domeniul mobilității urbane, al traficului, pentru care ne propunem alocarea a peste 3 miliarde de euro prin PNRR, bani care vor merge în special către construcția metroului de suprafață, modernizarea transportului public (prin extinderea și modernizarea liniilor de tramvai și troleibuz, prin achiziția de noi mijloace de transport în comun, prin creșterea gradului de electrificare a transportului public), dezvoltarea rețelei de piste de biciclete, integrarea componentelor de mobilitate în zona metropolitană.
Propunem în același timp proiecte de peste 1,1 miliarde de euro pentru îmbunătățirea sistemului de termoficare în București, ceea ce înseamnă modernizarea rețelelor termice primare și secundare, modernizarea punctelor termice, contorizarea inteligentă, dar și digitalizarea sistemului”, spune Nicușor Dan.

900 milioane de euro pentru mediul înconjurător

Pentru mediul înconjurător a fost depusă o listă de proiecte în valoare de circa 900 de milioane de euro, principalul proiect fiind „Plămâni Verzi pentru București”, prin care vom realiza plantări masive de arbori în Capitală și vom crește puternic suprafețele verzi amenajate. Avem de asemenea proiecte pentru amenajarea Parcului Natural Văcărești, a zonei Lacul Morii și a salbei de lacuri din nordul orașului, precum și pentru gestionarea deșeurilor și pentru finalizarea Registrului Spațiilor Verzi.

200 de milioane de euro pentru sănătate

În domeniul sănătății, sunt propuse investiții în construcția a noi corpuri de spital și clădiri administrative – de pildă la Spitalul Filantropia, Spitalul Prof. Dr. Burghele, Spitalul Sf. Maria, Spitalul Malaxa – dar și să digitalizăm spitalele aflate în subordinea ASSMB.
Din punct de vedere social, Nicușor Dan propune proiecte de circa 200 de milioane de euro, dintre care  menționăm un proiect pentru realizarea de creșe (la care Capitala e deficitară), unul pentru construirea de locuințe sociale pentru persoane vulnerabile, precum și un proiect pentru a asigura la standarde europene serviciile de sprijin pentru victimele violenței domestice.

130 milioane de euro pentru consolidarea clădirilor

În ceea ce privește consolidarea clădirilor din București, Primaria Municipiului București va solicita prin PNRR circa 130 de milioane de euro, bani care  vor permite  consolidarea mai multor clădiri-simbol ale Capitalei și spunerea lor în valoare din punct de vedere turistic și cultural.
”Fac o mențiune specială pentru un proiect la care țin mult, cel numit „Dâmbovița – axa creativă a orașului”, prin care vom propune o amenajare complexă a cursului Dâmboviței de la Lacul Morii și până în zona Bibliotecii Naționale, împreună cu investiții în catalizarea cercetării, inovației și industriilor creative, pentru a profita de avantajul competitiv al Capitalei în domeniul IT. Îmi doresc ca toate proiectele propuse de Primăria Capitalei să fie finanțate, iar apelul meu către Ministerul Fondurilor Europene și către Guvern este să dea Bucureștiului șansa de care are nevoie pentru a se moderniza”, a precizat Nicușor Dan.