• Indicele BET păstrează un avans de 4,2% după primele cinci luni, iar România se menține pe podiumul creșterilor în rândul principalilor indici ai burselor din Uniunea Europeană
  • Adrian Tănase, CEO BVB: Luna mai, ca urmare a unor factori de incertitudine atât interni cât și externi, ne-a arătat că pieței locale de capital îi lipsește „adâncimea” în astfel de perioade, iar acest lucru se întâmplă din cauza unei comunități locale de investitori slab dezvoltate. Este necesar ca eforturile noastre să fie îndreptate către întărirea acestei comunități, mai ales din rândul investitorilor individuali
  • Lucian Anghel, Președinte BVB: Dacă ne uităm la nivelul Uniunii Europene, România este pe locul 3 din 28 de state cu o creștere importantă de 6,53% a indicelui BET-TR, care include și dividendele

 Bursa de Valori București (BVB) a încheiat luna mai la un nivel de 8.080 de puncte pentru indicele principal BET, care include cele mai tranzacționate 13 companii de pe piața principală excluzând SIF-urile, după ce în aprilie testase pragul de 9.000 de puncte. Corecţiile ex-dividend în cazul unor companii din componența indicelui BET, discuţiile apărute în spațiul public cu privire la viitorul Pilonului II de pensii private şi tensiunile din piețele externe au fost factori care au determinat scăderi ale indicelui BET în mai, potrivit analiștilor. La finalul primelor cinci luni din acest an, indicele BET mai păstra o creștere de 4,2%.

„Creșterea robustă din prima parte a anului a păstrat bursa de la București pe plus la finalul primelor cinci luni. Însă luna mai, ca urmare a unor factori de incertitudine atât interni cât și externi, ne-a arătat că pieței locale de capital îi lipsește „adâncimea” în astfel de perioade, iar acest lucru se întâmplă din cauza unei comunități locale de investitori slab dezvoltate. Este necesar ca eforturile noastre să fie îndreptate către întărirea acestei comunități, mai ales din rândul investitorilor individuali,” a spus Adrian Tănase, CEO al BVB.

Un avans mai puternic a fost înregistrat de companiile din BET luând în calcul și dividendele oferite de acestea

„În ceea ce privește cifrele din primele cinci luni, dacă ne uităm la nivelul Uniunii Europene, România este pe locul 3 din 28 de state cu o creștere importantă de 6,53% a indicelui BET-TR, care include și dividendele. Chiar și după incertitudinile recente, BVB se păstrează ca randament investițional în primele cinci luni ale anului înaintea unor burse precum Viena, Frankfurt, Londra, Budapesta, Varșovia sau Praga,” a declarat Lucian Anghel, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Intensificarea activității investiționale a fost reflectată de creșterea cu 14 procente înregistrată la finalul perioadei ianuarie-mai la nivelul valorii medii zilnice de tranzacționare, indicator care a depășit nivelul de 10,3 milioane de euro. În total, investitorii de la BVB au realizat în primele cinci luni tranzacții de peste 1,1 miliarde de euro, folosind diverse tipuri de instrumente financiare (acțiuni, obligațiuni, unități de fond, produse structurate, etc.).

Capitalizarea bursieră a companiilor românești a fost de 19,8 miliarde de euro la finalul lunii trecute, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a depășit 35 de miliarde de euro în ultima ședință de tranzacționare a lunii mai.