Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, care i-au spus că au ”îngrijorări” cu privire la TVA-split și că Parlamentul trebuie să amendeze OUG care modifică și completează Codul Fiscal.
”În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte referitoare la Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, care va începe să își producă efectele în ianuarie 2018.

Reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României au solicitat președintelui Senatului să acorde atenție unor probleme ce ar putea să producă dezechilibre și distorsiuni între diferiți contribuabili, care ar trebui să fie corectate înainte de aplicarea modificărilor legislative. Aceștia au semnalat faptul că există riscul unor încercări de eludare a plății contribuțiilor și impozitelor în urma avantajelor mai mari ce sunt acordate PFA și microîntreprinderilor”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului.

Potrivit sursei citate, reprezentanții CDR au exprimat ”îngrijorări” cu privire la prevederi și termene cu privire la aplicarea split-TVA.

”Președintele Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că ALDE, ca partid liberal, aflat în coaliția de guvernare, consideră extrem de importante dezbaterile argumentate pe proiectele de reformă fiscală. ALDE a apreciat în mod deosebit faptul că discuția cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României a fost una deschisă, cu date concrete, având ca scop consolidarea încrederii între mediul de afaceri și instituțiile statului, precum și asigurarea predictibilității și stabilității legislative și a regimului investițional”, se mai arată în comunicatul de presă.

Din delegația Coaliției pentru Dezvoltarea României – Romanian Business Leader au făcut parte Dragoș Petrescu, coordonatorul Coaliției pentru Dezvoltarea României, Radu Florescu – AmCham, Ionuț Sas – AmCham, Andrei Cârnu – Asociația Oamenilor de Afaceri din România, dar și Sebastian Hubati – Romania Business.

sursa: mediafax.ro