„Comunismul pe înțelesul corporatiștilor” este un proiect privat care se adresează generațiilor de „decrețeii” (Șoimii Patriei, Pionierii, sau UTC-iștii de ieri), dar și generațiilor ulterioare născute sau nu în comunism.

Proiectul aparține Asociației Muzeului PostModernism. Puteți găsi informații ale unei perioade relativ recente, dar care pentru mulți este complet necunoscută.

Proiectul pune la dispoziție o platformă de tip bibliotecă (fișări după mai multe tipuri de filtre), în care materialele de studiu sunt sub mai multe formate, o Camera audio-video care găzduiește materiale și interviuri video susținute de cercetători și istorici.

Ce mai puteți vedea aici, împărțite pe capitole de activități sunt informații despre obiceiuri solciale, cultura organizațiilor de tineret de la uniforme la norme, dar și cum se desfășurau vacanțele și taberele școlare în acea perioadă.

Este prezentat și fenomenul muzical, despre cum se alcătuiau comunitățile de tineret în jurul preocupărilor muzicale, cum se făcea rost de muzică prin înregistrare, schimburi și împrumuturi între tineri de discuri de vinil, benzi de magnetofon, casete audio.

Multe infomații cu ilustrații din acea perioadă a comunismului pot fi găsite pe această platformă virtuală, cu iz de nostalgie amară pentru unii sau de curiozitate pentru alții, puteți găsi pe postmodernism.ro