Viitorul comunităților se află din nou în atenția specialiștilor în domeniul dezvoltării urbane, fie că este vorba despe educație, tehologie sau societatea în sine. Sediul central al dezbaterilor va fi de această dată la Timișoara, locul unde se vor prezenta peste 18 speakeri din toată lumea. Evenimentul este organizat de UrbanizeHub România și KeepItSimple și este gândit ca o Conferință și un Hackathon de Inovare pe două mari teme: Viitorul Producției Sustenabile și Viitorul Comunității, proiect susținut de Națiunile Unite, se arată într-un comunicat de presă. Scopul întâlnirii este acela de a găsi soluții pentru provocările locale și globale cu care ne confruntăm, de a forma o comunitate de oameni care influențează viața orașelor.

Evenimentul internațional Connecting Doers with Opportunity va avea loc între 6 și 8 octombrie. Aceasta este și prima ediție a seriei de conferințe Urban Talks, ce vor fi aduse de UrbanizeHub în mai multe orașe din România începând cu acest an. Urban Talks este un concept  nou pentru România, în cadrul căruia cei 18 speakeri din toată lumea vor vorbi despre patru teme principale: Sectorul Social & Comunitate; Educație; Orașele Viitorului; Tehnologie & Inovație.

Componenta unică a evenimentului este un Hackathon al Inovării (7 și 8 octombrie) unde participanții vor veni cu soluții IT pentru probleme locale, naționale sau globale. Cele două teme principale ale Hackathon-ului vor fi Viitorul Producției Sustenabile (bazată pe tehnologia Blockchain) și Viitorul Comunității. Hackathon-ul se va sfârși cu acordarea de premii în valoare de 10.000 dolari în cryptocurrency pentru cele mai bune proiecte dar și cu posibilitate ca cei care vor câștiga să își prezinte ideile în fața United Nation Social Impact Fund.