În trecut, în anul Marii Uniri, România exporta cherestea, cereale, vin, miere și petrol. Astăzi exporturile românești constau preponderent din automobile, produse electrotehnice și agroalimentare, textile și pielărie. Dar acesta nu este singurul lucru care s-a schimbat, atrage atenția Iniţiativa pentru Competitivitate (INACO). Azi în topul primelor 100 de companii exportatoare doar 7 au capital majoritar românesc și numai 5 companii au capital integral românesc.

Pentru a stimula internaționalizarea companiilor românești, INACO a elaborat un ghid de finanţare care conține 12 programe destinate cu precădere IMM-urilor. Zece dintre programe sunt din fonduri europene, iar două sunt în colaborare cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri din România, respectiv Ministerul Federal de Finanţe al Austriei.

Ghidul vine și ca răspuns la tendința existentă în mediul de afaceri românesc, tendință identificată de INACO, de a ieși pe piețele externe. Internaționalizarea este pe cale să devină o necesitate în contextul atingerii limitelor financiare ale afacerilor din România.

INACO atrage de asemenea atenția asupra noilor reglementări și prevederi fiscale care bulversează încă de la început de an companiile de românești. În acest context, un număr semnificativ de firme românești din diferite domenii de activitate doresc să încerce trecerea peste graniță a produselor sau serviciilor lor, pentru a-și extinde business-ul și pentru a face acest lucru pe piețe reglementate stabil de decenii.

Acțiunile statului român ar trebui orientate spre susținerea și valorificarea de oportunităţi pentru extinderea afacerilor românești pe pieţele străine și spre stimularea investițiilor noastre în străinătate, consideră INACO. Spre creşterea exporturilor de produse și servicii, spre dezvoltarea competitivității companiilor românești care doresc să iasă cu oferta în afara țării și vor trebui să reziste concurenței internaționale.

Ce crede INACO că ar trebui făcut?

Citeste mai multe pe FNTM