Revista Newsweek România organizează DEFENSE SUMMIT 2019, la București, pe data de 20 septembrie 2019.  Evenimentul va reuni la aceeași masă de dezbateri pe actorii implicați în domeniul securității naționale a României: Ministrul Apărării Naționale, Gabriel-Beniamin Leş, Şeful Statului Major al Apărării, General Nicolae Ciucă, reprezentații ai Forțelor Terestre, Aeriene și Navale, Arnold Dupuy, Analist la Departamentul de Apărare al SUA în cadrul Biroul Secretarului Adjunct al Apărării, consultanți politici, analiști și profesori.

Temele de discuții vor viza contribuția României la securitatea euroatlantică, bugetul apărării naționale,  strategia națională de apărare, prioritățile forțelor armate române, contribuția țării noastre la misiunile militare internaționale, securitatea militară la Marea Neagră, apărarea spațiului aerian al României, parteneriatele strategice pe care țara noastră le are cu SUA, Marea Britanie și Polonia în domeniul militar, soluții de înzestrare a armatei, contribuția românească la industria de apărare.

Evenimentul are loc în contextul în care securitatea în regiunea de la Marea Neagră s-a complicat foarte mult în ultimii ani, mai ales după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Rusia. Flancul estic al NATO a devenit o zonă fierbinte, asupra căreia partenerii aliații nord-atlantici și-au îndreptat atenția, cu ocazia ultimelor summit-uri ale Alianței, iar România se află în epicentrul acestei regiuni cu volatilitate crescută în materie de securitate.

În consecință, în ultimii ani, țara noastră a crescut cheltuielile cu înzestrarea Armatei și urmare a presiunilor exercitate asupra aliaților NATO. Există achiziții pe care țara noastră le-a demarat deja și care se vor întinde pe un deceniu întreg: 2019- 2028. Pe lângă înzestrare, o chestiune esențială, parte a conceptului de ”reziliență”, este pregătirea militarilor și întreținerea echipamentelor. O parte consistentă din resursele publice merg către plata salariilor și pensiilor militarilor și mai puțin pe operațiuni și mentenanță. Acest fenomen nociv, în fapt o vulnerabilitate în fața pericolului militar rusesc, poate fi întâlnit în multe țări- membre NATO.

Cât de mare este pericolul militar exercitat de Rusia? Care sunt cele mai eficiente arme pe care să le opunem tendințelor agresive ale vecinului nostru de la Răsărit? Este scutul antirachetă suficient? Care sunt provocările militare ale secolului XXI și cât de pregătită este România să le facă față? Sunt doar câteva dintre întrebările care își vor găsi răspuns în cadrul Defense Summit 2019.

Pentru detalii despre program și acces puteți accesa https://events.newsweek.ro/defence-summit-2019