Şeful statului, Klaus Iohannis, a promulgat mai multe modificări la Legea Educaţiei, printre care si reducerea numarului de ore pentru toți elevii din învățământul preuniversitar.

Potrivit Legii educaţiei modificată acum, elevii de şcoala primară nu trebuie să stea în bănci mai mult de 20 de ore pe săptămână, cei de gimnaziu pot avea cel mult 25 de ore pe săptămână, iar cei de liceu, maximum 30 de ore pe săptămână.În prezent, un elev de clasa a VIII stă uneori la şcoală până 34 de ore.

Masura este salutata de reprezentanții părinților  care susțin că: „ Măsura este binevenită, dar trebuie să se intervină pe programa școlară, altfel, aceste ore se vor desfășura pe repede înainte, vom vorbi doar despre predare și evaluare, fără instruire și învățare, ceea ce ar fi foarte, foarte grav”, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament la finalul lunii octombrie. Inițial, la începutul anului, legea fusese respinsă de președinte și trimisă înapoi în Parlament.