Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, s-a  aflat  marți, la Berlin, pentru o întrevedere cu ministrul federal al Muncii și Afacerilor Sociale din Germania,  Hubertus Heil, pe tema protecției lucrătorilor sezonieri români din fermele din Germania.

”Primul lucru pe care l-am discutat cu domnul ministru se referă la modul în care se desfășoară activitatea sezonieră în Germania, respectiv activitatea în domenii cheie în care românii aduc o contribuție importantă, recunoscută și apreciată de colegul meu, domnul ministru Heil, pentru care îi mulțumesc. (…) Am primit asigurarea că lucrătorii români vin în Germania cu contracte trimise de angajatori, dar sigur că trebuie să facem mai multe cu privire la conținutul acestor contracte. (…) Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetățenii care muncesc în activități sezoniere”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, arătând că a încurajat lucrătorii români din fermele pe care le-a vizitat în Germania să facă sesizări când le sunt încălcate drepturile, pentru a veni în sprijinul autorităților care pot verifica aceste aspecte.

Ministrul federal al Muncii și Afacerilor Sociale din Germania,  Hubertus Heil, declarat că știe despre condițiile de sănătate și securitate ale lucrătorilor români din Germania și că acestea sunt o problemă mare ”Infecția în masă a lucrătorilor români este inacceptabilă. Mă rușinează! Muncitorii români trebuie să aibă același drept la protecție socială și securitate și sănătate în muncă“, a declarat ministrul german.

Miniștrii Muncii din cele două state vizează o cooperare mai strânsă în domeniul securității sociale, la nivel bilateral și UE, pentru a asigura protecție socială și de sănătate adecvate lucrătorilor mobili și pentru a stabili un schimb de informații privind cazurile legate de forța de muncă ce pot apărea mai ales în situații cu un nivel ridicat de vulnerabilitate în contextul pandemiei de covid-19.

Cele două instituții urmează să elaboreze un plan de lucru, iar activitățile care se vor desfășura în baza Declarației comune de intenție vor fi finanțate de fiecare minister în parte, de alte entități juridice publice sau private implicate în activități, inclusiv din fonduri europene.

Ministrul Violeta Alexandru a discutat luni după-amiază și cu ministrul federal al Alimentației și Agriculturii, Julia Klöckner.

Ambii miniștri au fost de acord că nu ar trebui să existe compromisuri sau diferențe între angajații străini și cei germani în ceea ce privește locuințele, sănătatea și siguranța la locul de muncă și că toți lucrătorii sezonieri ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi ca lucrătorii germani, drepturi garantate în contractele de muncă.

Cei doi demnitari au arătat că încălcările recente ale legislației și condițiile intolerabile în care au ajuns să lucreze unii sezonieri români în anumite unități de prelucrare a cărnii sunt complet inacceptabile.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru a arătat că este important ca sezonierilor români care lucrează în Germania să le fie garantate drepturile sociale și sprijinul, de exemplu în cazul închiderii întreprinderilor sau îmbolnăvirii. Demnitarul român a afirmat că verificarea regulată a condițiilor de muncă și de viață este indispensabilă și a propus înființarea unui grup tehnic de lucru.

Ministrul Julia Klöckner a dat asigurări că autoritățile competente din statele federale vor coopera și mai îndeaproape în cadrul inspecțiilor lor în viitor, pentru a remedia eventualele probleme care ar putea să apară.

În același timp, ministrul federal al Alimentației și Agriculturii a precizat că  Guvernul federal va face tot posibilul pentru a îmbunătăți condițiile de viață și de muncă ale lucrătorilor sezonieri.