Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda, care este principala agenţie care supraveghează Apple în Uniunea Europeană, a deschis o a treia investigaţie împotriva companiei americane, legată de protejarea datelor private ale utilizatorilor, transmite Reuters.
Instituţia analizează dacă Apple a respectat prevederile relevante ale noilor Reglementări Generale privind Protecţia Datelor (GDPR) în privinţa solicitării accesului din partea unui client.

Ancheta urmează investigaţiilor deschise anul trecut referitoare la modul în care Apple procesează datele personale pentru publicitatea ţintită de pe platforma sa şi dacă politica sa în procesarea datelor respective este suficient de transparentă.

Agenţia de reglementare irlandeză are deschise 20 de investigaţii împotriva unor companii multinaţionale de tehnologie, dintre care opt, cele mai multe, se referă la Facebook, plus două referitoare la WhatsApp şi una la Instagram.

La fel ca Apple, Twitter este supusă unor trei investigaţii, iar Google, LinkedIn, deţinută de Microsoft, şi compania americană de publicitate digitală Quantcast la câte una.

Potrivit GDPR, autorităţile de reglementare au dreptul să impună amenzi de până la 4% din veniturile globale ale unei companii, sau de 20 de milioane de euro, în funcţie de care variantă este mai mare.

sursa: news.ro