Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, miercuri, 27 septembrie, ministerul de resort lansează Ghidul Turistului Responsabil, în cadrul campaniei demarate de Organizația Mondială a Turismului, #TravelEnjoyRespect.

Campania încurajează responsabilizarea turistului prin ocrotirea și respectarea naturii, a culturii locurilor pe care le vizitează și a valorilor comunităților locale.
România se alătură astfel acestei inițiative internaționale, în cadrul unei campanii, susținută și de operatori privați, inclusiv prin distribuirea Ghidului Turistului Responsabil, ghid ce cuprinde un set minimal de zece reguli de bună conduită. 25.000 de exemplare ale ghidului sunt distribuite în București, Brașov, Sibiu, Cluj, Timișoara, Alba Iulia, Oradea, Constanța, Tulcea, Iași și Suceava la nivelul aeroporturilor, unităților de cazare și obiectivelor turistice. Ghidul va fi de asemenea promovat în mediul online, prin intermediul bloggerilor de călătorie, în cadrul unui brunch.

Campania #TravelEnjoyRespect a Organizației Mondiale a Turismului îndeamnă călătorul să posteze o fotografie relevantă pentru turismul responsabil, utilizând hashtag-ul #TravelEnjoyRespect.

sursa: mediafax.ro