Grupul agricol Carmistin, specializat în producţia, procesarea şi comercializarea cărnii, a preluat fermele, platformele şi abatorul deţinute de Avicola Târgu Jiu, în care va investi circa 20 de milioane de euro.

“La momentul actual, instalaţiile nu sunt funcţionale, toate autorizaţiile au fost retrase, iar pentru reluarea activităţii va fi necesară reautorizarea, atât a abatorului, cât şi a fermelor. Până la sfârşitul anului 2015 au funcţionat 4 ferme (34 hale) şi abatorul”, a declarat Iustin Paraschiv, proprietarul grupului Carmistin.

Unitatea din Gorj deţine un abator, 9 ferme pentru creşterea păsărilor, un parc auto, un bloc pentru birouri, platformă de gunoi şi 66 de hectare de teren. Dintre cele 9 ferme, doar 4 au fost menţinute în funcţiune după privatizare, restul fiind abandonate şi lăsate să se degradeze.

Planul de afaceri pentru relansarea capacităţilor din Gorj prevede redeschiderea primelor ferme în primăvara anului viitor, iar toate platformele vor fi modernizate în 2018.
“La finalizarea retehnologizării platformei avicole de la Târgu Jiu, compania Avirom, parte a grupului Carmistin, va angaja 600 de persoane”, a adăugat Paraschiv.

Carmistin a preluat în urmă cu 11 ani platforma agricolă deţinută de Oltchim, iar în urma retehnologizării fermelor a ajuns să producă şi să abatorizeze anual peste 10 milioane de pui.

În ultima periodă, Avicarvil, compania specializată a grupului Carmistin, prin care s-a realizat şi tranzacţia de la Târgu Jiu, a reuşit să listeze mărcile sale (La Provincia şi NaturAvi) şi să nu mai livreze exclusiv marca proprie a magazinului. Magazinele în care Avicarvil vinde cu branduri proprii sunt Profi, Billa, Carrefour, Metro, Selgros, Cora, Supeco şi Artima. Avicarvil livrează încă marca proprie a retailerului în Kaufland şi Cora.
Piaţa cărnii de pasăre a avut în 2016 o creşte de 5,53% și este estimată la 260 milioane de euro anual, conform institului de cercetare Strategic Market Vector.
Grupul Carmistin a fost dezvoltat de antreprenorul Iustin Paraschiv din anul 2003.

 

sursa: mediafax.ro