Dow Jones, cel mai important indice al Bursei de la New York, a depășit, în ședința de tranzacționare de marți, valoarea maximă istorică de 26.000 de puncte, pe fondul anunțării unor performanțe și așteptări optimiste ale companiilor din portofoliu, notează Reuters.

Dow Jones Industrial Average a urcat cu 225,34 puncte (+0,87%), la 26.028 de puncte, având cea mai rapidă creștere – cu 1000 de puncte – după ce la 4 ianuarie atinsese valoarea de 25.000 de puncte.

„UnitedHealth a crescut cu 2,2%, după ce cel mai mare asigurător de sănătate din SUA a raportat rezultate care au depășit estimările analiștilor și au majorat previziunile privind profitul întregul an 2017. Citigroup Inc a urcat cu 1,4%, după ce creditorul a raportat un profit care a depășit așteptările Wall Street ca fiind o forță în susținerea afacerilor consumatorilor”, mai arată sursa citată.

Potrivit Reuters, speranțele privind câștigurile trimestriale solide, susținute de reducerea impozitelor pe profit și de creșterea economică globală solidă au susținut optimismul Wall Street la începutul anului 2018. „Nu numai că Statele Unite ale Americii vin dintr-un trimestru puternic, dar noile măsuri de reformă fiscală continuă să ofere un impuls, investitorii fiind dornici să afle mai multe despre impactul pe care îl vor avea asupra câștigurilor viitoare”, a declarat un trader de pe Wall Street.

Dow Jones Industrial Average, unul dintre simbolurile economiei și pieței de capital americane, include companii de notorietate mondială, de la conglomerate industriale precum General Electric, Boeing și Caterpillar, până la bănci şi companii de servicii financiare ca Goldman Sachs, JPMorgan, Visa, American Express, dar şi giganţi IT ca IBM, Intel, Cisco şi concerne care activează în industria bunurilor de larg consum şi comerţul cu amănuntul, precum Coca Cola, McDonald’s, Procter & Gamble ori Nike. Giganţii energetici Exxon şi Chevron sunt, de asemenea, incluși în Dow Jones, la fel şi companiile farmaceutice Pfizer şi Merck sau Walt Disney.

Indicele are în componenţă 30 de titluri. Dow Jones a fost creat de către Charles H. Dow, primul editor al publicaţiei The Wall Street Journal, şi a fost gândit ca un mijloc pentru a măsura performanţa pieţei bursiere din Statele Unite, fiind lansat în data de 26 mai 1896.

Dow Jones este cel mai mediatizat indice bursier pe plan mondial. De-a lungul timpului, acesta a crescut constant, oscilând până în 2007 la cotații de peste 10.000 de puncte, însă turbulenţele financiare din anii crizei l-au coborât până la 8.500 de puncte. Ulterior, Dow Jones și-a reluat creșterea, ajungând la maximul de 20.000 de puncte consemnat în 25 ianuarie 2017. Pragul de 19.000 de puncte fusese atins, în premieră, pe 22 noiembrie 2017, apoi pe 4 ianuarie 2018 a trecut și pragul de 25.000 de puncte, iar acum consemnează depășirea nivelului de 26.000 de puncte.