Unul dintre cele mai ingrijoratoare aspecte cu care se confrunta oamenii secolului XXI este reprezentat de accesul din ce in ce mai dificil la resurse. Fie ca acestea devin mai rare, fie ca devin mai scumpe, este deja evident ca marea batalie pe care omenirea va fi nevoita sa o duca pentru a supravietui este cea a accesului facil la resurse suficiente si ieftine: „Acum zece ani, s-a estimat ca Pamantul are nevoie de un an si jumatate pentru a produce resursele pe care noi le consumam intr-un an si a elimina deseurile rezultate. Practic, avem nevoie de o planeta si jumatate pentru a sustine ritmul accelerat al dezvoltarii si al consumului actual”, spune Ana-Maria Icatoiu, director comercial Smart Eco Plus, companie care face parte din Grupul Elsaco.

Citeste, in interviul de mai jos, ce masuri imediate trebuie sa adoptam pentru a oferi copiilor nostri un viitor in care lipsa resurselor vitale sa nu devina o problema de supravietuire

GoodNews: Grupul Elsaco dezvolta, de peste 20 de ani, proiecte care au imbunatatit viata oamenilor din comunitatile locale prin tehnologii noi si solutii inovatoare in domeniile energiei, apei si utilitatilor. Care sunt proiectele cu cel mai mare impact pe care le-ati dezvoltat?

Ana-Maria Icatoiu: Proiectul de cea mai mare anvergura realizat de Elsaco a fost “Implementare proiect la sursa CET Oradea”, acesta fiind si cel mai mare proiect de termoficare din Romania din ultimii 27 de ani. Obiectivul acestuia a constat in dezvoltarea noii surse de producere in cogenerare de inalta eficienta a energiei electrice si termice, necesara municipalitatii pentru asigurarea unui serviciu public de calitate pentru incalzirea si furnizarea apei calde catre locuitorii municipiului Oradea. Elsaco a implementat mai multe proiecte de construire a unor surse noi de producere in cogenerare a energiei termice si electrice (ex: CET Botosani, Chimcomplex Borzesti, CET Bacau), respectiv un proiect de mediu la CET 2 Iasi – Instalatie noua de desulfurare (DeSOx), proiecte similare ca natura si complexitate.

Ana-Maria Icatoiu, Director Comercial, Smart Eco Plus (Grupul Elsaco)

Alte proiecte importante au vizat reabilitarea statiei de epurare a apei de la Falticeni, montarea de contoare cu citire la distanta la Turda, reabilitarea statiei de epurare de la Vatra Dornei, realizarea sistemului zonal de alimentare cu apa Sibiu Nord-Vest, modernizarea sistemelor de apa in Buzau si Nehoiu.

De asemenea, am implementat proiecte atat la nivel national cat si international, acoperind zone precum: Republica Moldova, Belgia, Polonia, Rusia, Egipt, Quatar, Dubai, Mauritius, Turcia.

GoodNews: La nivel de grup, ce solutii necesare pentru dezvoltare in zona “Smart City” aveti in programele viitoare si ce parteneriate aveti in plan sau in desfasurare in acest sens?

Ana-Maria Icatoiu: Subiectul “Smart City” este in atentia Elsaco de mai mult timp, iar prin solutiile si serviciile oferite incercam sa raspundem cat mai bine noilor provocari. Printre solutiile oferite putem mentiona: contorizarea cu citire la distanta (radio), integrarea mai multor tipuri de utilitati prin realizarea unui concept inovativ de conducta pentru transportul apei, care integreaza si o teaca pentru montarea cablurilor de fibre optice si electrice, solutii de cybersecurity, Smart Event Presence – aplicatie social media de comunicare in cadrul evenimentelor, dispecerizarea si analiza consumurilor din contoare in mod inteligent si implementarea de statii de incarcare a autovehiculelor electrice.

Colaboram atat cu autoritatile publice cat si cu mediul privat, iar experienta dobandita in ambele cazuri ne-a ajutat sa ne dezvoltam si sa venim cu solutii personalizate, in functie de nevoile fiecarui client.

GoodNews: Ne puteti spune ce aduce nou compania Smart Eco Plus, ca strategie de dezvoltare a oraselor si comunitatilor de tip “Smart” prin serviciile integrate de smart metering? Care sunt beneficiile clientilor dumneavoastra?

Ana-Maria Icatoiu: Misiunea pe care si-a asumat-o Smart Eco Plus este de a creste calitatea vietii clientilor nostri, oferind solutii moderne, economice si ecologice pentru utilizarea eficienta a resurselor de apa si de energie termica din casele lor. Viata fiecarei familii, indiferent de tipul de imobil detinut, este inevitabil legata de asigurarea utilitatilor de baza. Apa rece, apa calda si caldura sunt prezente in fiecare camin: ambele asigura o viata mai buna, dar genereaza costuri financiare sau indirecte, inclusiv de mediu.

Noi ne asumam cresterea calitatii vietii clientilor prin instalarea de echipamente profesionale moderne si eficiente de tip „smart” – apometrele radio pentru apa rece si apa calda, repartitoarele radio pentru incalzire, contoarele individuale radio pentru caldura. Practic, oferim solutii pentru a ajuta clientii in realizarea economiilor de resurse, traduse in economii de costuri, prin abordari smart, interconectate, care ofera economii de timp.

GoodNews: Difera perceptia si implicarea partenerilor si a clientilor in functie de zona geografica, educatie, venituri sau varsta?

Ana-Maria Icatoiu: In toate cele 12 filiale unde suntem prezenti atat in Nord-Estul tarii, cat si in zona de Sud sau de Vest, ne adresam in principal tuturor celor care locuiesc la bloc, indiferent daca este vorba despre cladiri existente sau despre ansambluri rezidentiale noi. Sigur ca instrumentele comerciale si de marketing pe care le folosim difera de la o categorie de clienti la alta, acestea fiind personalizate pentru a ne asigura pe de o parte ca raspundem in mod direct unor nevoi concrete ale clientilor potentiali si, pe de alta parte, ca reusim sa „vorbim pe limba lor”.

De la caz la caz, facem actiuni door-to-door, mergand in casele clientilor pentru a le prezenta avantajele solutiei noastre si a le raspunde la intrebari, sau organizam reuniuni informative in cadrul carora, de exemplu, exemplificam avantajele apometrelor radio si ale contoarelor radio prin rezultatele pozitive obtinute in proiectele-pilot pe care le-am realizat in mai multe orase din tara.

De asemenea, prin website-ul nostru si prin pagina de Facebook a Smart Eco Plus, ne preocupam periodic de educarea si informarea publicului larg, indiferent de varsta sau de puterea financiara, in ceea ce priveste consumul judicios de resurse sau gesturile simple pe care fiecare dintre noi le putem face pentru a proteja mediul inconjurator si a lasa generatiilor viitoare un oras cu o calitate a vietii mai buna. Putem spune ca, indiferent de zona unde locuiesc, de varsta sau venituri, toti clientii si partenerii nostri au o preocupare activa pentru consumul eficient de utilitati in propriile locuite.

„In mai putin de 15 ani, necesarul de apa al planetei va fi depasit de posibilitatile de furnizare cu 40%, arata un nou raport ONU. Mari metropole ale lumii risca sa ramana in pana de apa potabila.”

GoodNews: Ce sfaturi aveti pentru tinerii din mediul urban care vor sa se implice in dezvoltarea unor proiecte care sa faca orasele mari din Romania cat mai “civilizate” si eco-friendly?

Ana-Maria Icatoiu: Specialistii estimeaza ca scaderea rezervelor de apa potabila pe plan mondial in anii ce vin va reprezenta o sursa de tensiuni sociale majore. In mai putin de 15 ani, necesarul de apa al planetei va fi depasit de posibilitatile de furnizare cu 40%, dupa cum arata un nou raport ONU. Mari metropole ale lumii risca sa ramana in pana de apa potabila, printre acestea fiind Londra, Moscova, Istanbul, Beijing, Cape Town sau Sao Paolo. In momentul de fata, peste un miliard de oameni de pe planeta nu au acces la apa potabila, iar alte aprope trei miliarde au dificultati in a-si procura apa, in conditiile in care doar 3% din apa consumata pe planeta este apa proaspata.

Daca luam in calcul elemente precum cele de mai sus, consider ca o modalitate foarte simpla prin care tinerii din mediul urban pot contribui in mod direct la transformarea oraselor din Romania in „smart cities” este notiunea de „smart living prin smart metering” in propriile locuinte. Acest concept se poate traduce, practic, prin a locui intr-un apartament “smart” pentru a avea o viata mai buna. Masurarea corecta, monitorizarea online, analiza periodica si optimizarea permanenta a  consumurilor de apa rece, apa calda si caldura prin echipamente moderne cu citire radio contribuie in mod direct la atingerea statutului de „smart city” de catre orasele Romaniei.

De altfel, orice proiect de educare si informare a publicului larg cu privire la utilizarea judicioasa a resurselor si la protectia mediului inconjurator in spiritul dezvoltarii durabile, precum si orice business menit sa creasca gradul de digitalizare a serviciilor de utilitati publice reprezinta, din punctul meu de vedere, contributii valoroase pe care tinerii le pot avea in demersul general de transformare a oraselor noastre in „smart cities” care sa fie si eco-friendly.

Smart Eco Plus va fi prezenta la Dezbaterea Smart City 2018-2020, care va avea loc la Iasi pe data de 23 Martie 2018. Detalii despre eveniment, conditii de acces in sala sau in calitate de speakeri gasiti pe  www.smartcity.concordcom.ro

Autor: Natalia Bercaru

Citeste si despre:

Schimbarea oraselor cu ajutorul noilor tehnologii digitale si implicarea noii generatii

Dezbaterea Smart City 2018-2020 promoveaza Start-Up-urile care satisfac nevoile dezvoltarii oraselor inteligente
Interviu cu Radu Dragomir, CEO Urban Scope – compania care ofera alternative “smart” pentru orase, pentru oameni 
Interviu cu Bogdan Constantinescu, PRO Recycling & Consulting, despre managementul inteligent al deseurilor in Romania 
Despre importanta securizarii retelelor Wi-Fi intr-un Smart City
Noi tehnologii si solutii pentru facturi mai mici la gunoi