Investițiile în domeniul medical vor fi analizate de MLPDA săptămâna viitoare

 

Săptămâna viitoare, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, va avea loc ședința Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, în cadrul căreia vor fi prezentate și supuse avizării studiile de fezabilitate pentru 4 obiective deosebit de importante din domeniul sănătății.

Proiectele au în vedere:

  • construirea unui centru medical de arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare și conectare a departamentelor de urgență, ATI și chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș; obiectivul, în valoare totală de 296.351.237,86 lei, va dispune de 15 paturi pentru tratarea pacienților arși, un bloc operator cu 25 de săli de operație, secția clinică ATI cu 44 de paturi, spații conexe și heliport;
  • realizarea unui pavilion nou de medicină operațională – politraumă D+P+4E, drum de acces și rețele la Spitalul Militar de Urgență ”Regina Maria” Brașov; obiectivul, în valoare de 134.846.226,83 lei, va beneficia de CPUi (7 paturi pentru reanimare/stabilizare și 5 paturi pentru ATI), centru pentru explorări funcționale (4 paturi camera supraveghere), două secții de spitalizare chirurgie (88 paturi), secție ATI (21 paturi), salon pentru dializă (2 paturi) și salon pentru pacienți arși (1 pat);
  • reabilitarea, extinderea si dotarea corpului de spital nou C1+C2 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu; investiția propusă va include secții de medicină internă (70 paturi), cardiologie (45 paturi), pediatrie (37 paturi), obstetrică-ginecologie (37 paturi), neonatologie (22 paturi), chirurgie generală (70 paturi), ortopedie-traumatologie (29 paturi), ATI (15 paturi), oftalmologie (6 paturi), ORL (8 paturi), precum și o unitate de transfuzii sanguine, laboratoare de analize medicale, radiologie și imagistică, blocuri operatorii cu 6 săli de operație, farmacie, unitate de primiri urgențe, ambulatoriu; valoarea investiției este de 130.204.717,51 lei;
  • reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, în valoare de 98.312.627,82 lei, care va beneficia de 350 de paturi pentru pacienți.

Investițiile în domeniul medical constituie una dintre prioritățile pe care Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației le are permanent în atenție, alocând resurse importante atât de la bugetul de stat (prin Programul Național de Dezvoltare Locală și prin programele derulate de Compania Națională de Investiții), cât și fonduri europene (prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și prin programele de cooperare transfrontalieră pe care le coordonează) în vederea construirii, modernizării și dotării unităților sanitare din mediul rural și urban.