Kaufland România modifică începând de joi prețul unui cofraj de 30 de ouă de la Cooperativa Agricolă „Țara Mea” de la 23,49 lei la 19,99 lei, în toate magazinele din țară, informează compania.

Prețul pe ou ajunge astfel la aproximativ 0,66 lei. Cooperativa Agricolă „Țara Mea” este o asociație a micilor fermieri români și furnizează ouă în magazinele Kaufland.
Prețul în creștere al ouălelor a fost discutat și în ședința de Guvern de miercuri 22 noiembrie, cînd premierul Mihai Tudose l-a chestionat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu privire la scumpirea unor produse, afirmând că ”au început să circule caricaturi cu găini care-și iau haine de blană, că s-au scumpit ouăle”.

”Dat fiind faptul că în piață prețurile la unele produse au crescut nejustificat, imediat am instituit la nivelul ministerului o echipă de control. De altminteri, ieri au intrat în dispozitiv toate instituțiile statului să verifice ce și cum. Am făcut și o adresă dlui președinte al Consiliului Concurenței și l-am rugat să intervină pentru că sunt elemente pe care noi nu le cunoaștem, dat fiind faptul că ele nu se justifică din punct de vedere al calculelor pe care le facem și al logicii privind desfășurarea procesului de producție”, a declarat ministrul Petre Daea. El a mai spus că prețul ouălor la producător este de 36 de bani pe bucată.

sursa: mediafax.ro