Primăria Capitalei a demarat procedura de tipărire și distribuire a celor 5.000 de vouchere din cadrul programului „Bicicliști în București”, se arată într-un comunicat al Primăriei. Acestea vor fi livrate prin curier solicitanților, la adresa trecută în cererea de înscriere. Lista celor 5.000 de beneficiari este publicată pe site-ul pmb.ro într-un format care permite fiecărui aplicant să verifice dacă se regăsește pe listă, fiind protejate în același timp datele cu caracter personal ale solicitanților.

Potrivit contractului încheiat cu furnizorul serviciilor de tipărire și distribuire a voucherelor, livrarea va avea loc în următoarele două săptămâni. În cazurile în care livrarea nu se va putea face, din motive obiective, la domiciliul beneficiarilor, voucherele vor fi returnate Primăriei urmând a fi ridicate de beneficiari, de la Biroul de relații cu Publicul, în baza unei notificări telefonice prealabile.

În total au fost primite cca 30.000 de solicitări, numărul exact al acestora urmând a fi stabilit după prelucrarea tuturor cererilor. Solicitanții care nu se regăsesc pe lista primilor 5.000 de beneficiari sunt incluși în baza de date a programului și vor primi vouchere în etapa a doua, care va demara imediat după aprobarea de către Consiliul General al Municipiului București a suplimentării numărului de vouchere, în ședința din 30 august 2017. Detalii privind modul în care vor fi acordate voucherele din etapa a doua vor fi comunicate imediat după aprobarea proiectului de Hotărâre în Consiliul General.