Orașele viitorului sunt mult mai conectate și folosesc inteligent resursele disponibile, fie că vorbim despre apă, energie, locuri de parcare ori transport public, pentru a face dimensionări optime și a obține economii la buget. Tehnologia devine, astfel, un instrument în folosul comunităților și un ajutor de nădejde pentru administratori, o platforma deschisă de colaborare și împărtășire a datelor.

Imaginați-vă cum, prin rețele IoT, infrastructura de apă și iluminat public sunt monitorizate și controlate automat, permițând echipelor administrative să investească timp și bani în alte proiecte pentru dezvoltare, ce pot crește nivelul de trai al locuitorilor. Un alt use-case este cel în care cetățenii pot să urmărească pe o aplicație unde sunt locuri disponibile de parcare, în timp real, sau în care firma de salubritate poate optimiza traseul mașinilor pentru a prelua deșeurile cu o mai mare regularitate, acolo unde este nevoie.

Rețelele IoT se caracterizează, de regulă, prin acoperiri pe distanțe mari, costuri reduse de conectare, durată mare a bateriilor ce alimentează senzorii și capacitatea de a conecta simultan un număr mare de dispozitive. Portofoliul Orange Business Services (OBS) cuprinde o platformă dedicată obiectelor conectate și proiectelor IoT, Live Objects, cât și tehnologiile LoRaWAN® și LTE-M. Astfel, OBS oferă tuturor companiilor și instituțiilor publice o gamă completă de soluțiii și servicii destinate dezvoltării proiectelor care necesită comunicații M2M (machine to machine – echipament la echipament).

LoRaWAN® este o alternativă la rețelele celulare 2G, 3G etc., are o acoperire mai mare (15-20 de kilometri de la o singură stație) și poate conecta senzori greu accesibili (aflați la adâncime, în canale, de exemplu), care au o autonomie energetică mare. Este necesar de un număr mai mic de stații pentru a conecta un întreg oraș și, în plus, scade nevoile de mentenanță pentru senzorii din teren.  Protocolul LoRaWAN® este conceput special pentru o mare varietate de cazuri de utilizare IoT. Una dintre aplicatii este in zona de utilitati unde putem realiza sisteme de control si monitorizare de la distanta pentru apa, iluminat, gaz, energie termica. De asemenea, este util pentru managementul deșeurilor, monitorizarea calității aerului, a traficului sau parcărilor.

Măsurarea și controlul inteligente ale rețelei de apă și iluminat

Cu ajutorul infrastructurii de rețea LoRaWAN și a platformei de monitorizare Live Objects oferite de Orange Business Services, administrațiile publice pot vizualiza și prevedea consumul de apă sau iluminat la nivelul orașului. De asemenea, au acces la date privind eventualele scurgeri sau zone în care se produc pierderi ori eventuale fraude.

În Alba Iulia, implementarea unei astfel de soluții într-un proiect pilot pe bulevardul principal al orașului a generat economii între 50-70% la consumul de energie electrică. În plus, o astfel de soluție permite instalarea pe stâlpii de iluminat și a altor dispozitive precum camere de luat vederi sau senzori de monitorizare a calității aerului.

Implementarea unui proiect IoT în baza rețelei LoRaWAN de la Orange Business Services aduce mai multe beneficii administrațiilor locale:

  • Un bun raport calitate-preț: rețeaua LoRaWAN pentru conectarea obiectelor inteligente conduce la un consum redus de energie, iar semnalul poate ajunge la dispozitive de măsurare aflate în subsoluri sau în alte locuri greu accesibile. Astfel, are costuri mici de întreținere.
  • Ușurință în instalare: instalarea stațiilor și a senzorilor de măsurare se face într-un timp scurt
  • Control și acces constant la date: conectarea rețelei la platforma Live Objects a OBS dă acces la o platformă în care este ușor să gestionezi senzorii și să vizualizezi datele colectate, la un click distanță.