Primăria Municipiului Iași sprijină soluțiile alternative de transport

Reprezentanții companiei E-TWOW au prezentat conducerii municipalității un sistem de ride sharing care utilizează trotinete electrice.

„Este un sistem de sharing, adică utilizezi trotineta și apoi o poți lăsa într-un alt loc în care se poate alimenta. Acesta este trendul, intrăm și noi în această cursă. Dorim să descurajăm utilizarea transportului cu motoare care ard combustibil. Speranța noastră este să nu apară o zonă de conflict în special pe trotuare între utilizatorii de biciclete, trotinete și alte astfel de mijloace de transport”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a adăugat că legislația din România nu este foarte clară în ceea ce privește transportul cu astfel de mijloace de transport.

Conform reprezentanților companiei, soluția de mobilitate urbană amintită se adresează în special angajaților din corporații, studenților și investitorilor care doresc să dezvolte un sistem public de ride sharing. Vehiculele electrice prezentate beneficiază de tehnologii de ultimă oră, precum KERS – sistem de recuperare a energiei cinetice, pilot automat, posibilitatea de limitare a vitezei (pentru a se potrivi legislației fiecărei țări), sistem de pliere unic în lume, motor pe roata din față, tracțiune integrală. Sistemul poate fi utilizat prin intermediul unei aplicații pe telefonul mobil. Conform site-ului companiei, consumul de energie al unei astfel de trotinete este de 6,15Wh/km, având o autonomie de 45 de kilometri și o viteză maximă de 36 km/h.