Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, vineri, la Arad, că în 66% din unitățile de învățământ din România există Internet, iar pentru restul școlilor sunt alocate sume de bani pe proiecte europene, precizând că, anul viitor, “digitalizăm complet un județ”, în cadrul unui program pilot.

Liviu Pop a declarat, vineri, la Arad, în cadrul unei conferințe de presă, cu privire la manualele digitale, că până în primăvara anului viitor vor fi finalizate cele pentru clasele I – VI.

“În perioada următoare, vom lansa o competiție de autori pentru scrierea de manuale școlare. Nu se vor mai face competiții între edituri, unele dintre ele aveau un singur interes, cel economic, nu cel de sprijin pentru sistemul de învățământ. Facem competiție între autori de manuale, la clasele I, a II-a și a VI-a, iar la clasele a III-a, a IV-a și a V-a, acolo unde nu avem niciun manual, pentru că, evident, niciun baron al manualelor nu s-a deranjat să depună ofertă. Acolo vom face iar concurs între autorii de manuale și îi invit și pe profesorii din Arad să devină autori de manuale, în așa fel încât în lunile martie, aprilie, mai deja să avem manuale în format pdf și virtual, să avem manuale pentru toate disciplinele din clasele I-VI în baza noilor programe școlare”, a afirmat ministrul Educației.

Întrebat de jurnaliști cu ce soluție vine ministerul pentru copiii din mediul rural, care nu-și permit să cumpere tablete pentru a folosi manualele digitale, Liviu Pop a afirmat că sunt patru proiecte “foarte mari” în ceea ce privește digitalizarea. Printre acestea se numără și proiectul “Internet în fiecare unitate școlară”, ministrul Educației precizând că un județ va fi digitalizat complet, în cadrul unui program pilot.

“Este viabil programul Euro 200, prin care familiile primesc cei 200 de euro de la stat să achiziționeze calculatoare. De asemenea, avem și patru proiecte foarte mari pe digitalizare. Unul e biblioteca virtuală școlară, unde vom avea toată resursa educațională: manuale, ghiduri, auxiliare. Avem sistemul de management al școlarizării. Acel catalog electronic, în care vor fi introduși toți elevii, toate prezențele și notele elevilor. Al treilea proiect e Internet în fiecare unitate școlară, sunt alocați bani pentru ca în fiecare unitate școlară în care avem învățământ gimnazial, în fiecare clasă să avem wireless. Un județ va intra în digitalizare completă. Anul viitor digitalizăm complet un județ”, a afirmat Liviu Pop.

Potrivit ministrului Educației, în acest moment, există Internet în 66% din unitățile de învățământ din România, iar pentru restul s-au alocat sume de bani.

“Azi avem Internet în doar 66% din unitățile școlare și pentru restul am alocat sumele, pe bani europeni investim în zona aceasta. Vom investi 200 de milioane de euro către zona aceasta de digitalizare, informatizare în următorii doi ani de zile”, a explicat Liviu Pop.

Ministrul Educației a mai precizat că, de anul viitor, elevii nu vor mai fi nevoiți să transporte manualul de acasă la școală.

“În Legea manualului școlar noi am pus obligativitatea ministerului să asigure manualul pe format digital și pdf. La cererea părintelui, profesorului și a elevului se asigură gratuit și în format tipărit. Nu am eliminat formatul tipărit din această ecuație, fapt pentru care elevul care nu are acces la Internet va putea avea pentru prima dată, de anul viitor, toate manualele școlare. Evident că nu va mai fi nevoie de transportul manualului de acasă la școală, să îngreunăm viața elevului, pentru că având Internet, pe format virtual în fiecare unitate școlară se poate vedea manualul”, a conchis Liviu Pop.

sursa: mediafax.ro