Reprezentanții Ministerului Transporturilor au discutat, la Bruxelles, despre strategia UE pentru Dunare și problematica condițiilor de navigație pe sectorul româno-bulgar, arată un comunicat transmis joi de minister.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a participat, joi, la întâlnirea trilaterală România – Bulgaria – Uniunea Europeană, organizată la Bruxelles, privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) și problematica condițiilor de navigație pe sectorul româno-bulgar al Dunării, se precizează în comunicat.

„Reuniunea a avut loc la invitația comisarului pentru Politica Regională al Comisiei Europene, Corina Crețu, având în vedere interesul comun al celor două state care dețin președinția SUERD în 2018 și 2019. Ministrul Transporturilor, Lucian Șova a reiterat solicitarea de realizare a lucrărilor de întreținere, iar omologul său, Ivaylo Moskovski, a anunțat că acestea vor începe în 2018”, menționează Ministerul Transporturilor.
La finalul lunii aprilie, miniștrii Transporturilor din Bulgaria și România se vor întâlni la Varna pentru a pune bazele unei structuri comune de derulare a proiectului Fast Danube.

„Specialiștii din cele două țări vor discuta aspectele tehnice ale proiectului. Obiectivul principal al acestuia este identificarea soluțiilor tehnice pentru asigurarea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării. Acestea sunt asigurate de partea română, însă este necesară realizarea lucrărilor aferente pe sectorul care intră în responsabilitatea părții bulgare”, arată comunicatul.

La întâlnirea de la Varna se vor stabili și detalii despre funcționarea liniei de transport cu bacul Călăraşi-Silistra.

„Îmbunătăţirea condiţiilor minime de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării este o prioritate pentru noi. De aceea, este necesar un angajament ferm din partea Bulgariei pentru asigurarea fondurilor necesare. Apreciez disponibilitatea autorităților bulgare de a participa la o întrunire pe această temă”, a declarat ministrul Lucian Șova.

„Este un pas important făcut astăzi de ambele țări. Vă susțin să faceți un proiect comun, pentru că noi, la Comisie, încurajăm proiectele transfrontaliere. Prin această cooperare nu câștigă numai România și Bulgaria, ci întreaga regiune”, a declarat comisarul Corina Crețu.

„Asigurarea condițiilor minime de navigație pe toată perioada anului va constitui predictibilitate pentru proprietarii de mărfuri și pentru transportatori. Astfel că în portul Constanța vor intra fluxuri mari de mărfuri și se va realiza unul dintre obiectivele statului român, de a transforma acest port în port de tranzit pentru toate statele riverane Dunării care nu au ieșire la mare”, arată comunicatul.

Sursa: Mediafax