Un pasionat de agricultură din județul Neamț a reușit, anul acesta, să obțină o plantă de cartof care a rodit și vinete. Vali Cucu a devenit cunoscut când, aceeași plantă a dat cartofi și tomate, urmând aceeași procedură cu cea din 2017.

Valentin Cucu a postat pe pagina sa de socializare cea mai nouă realizare din grădina de legume: planta de la care a obținut atât tuberculi de cartof, cât și vinete.

Potrivit agrointel.ro, legumicultorul Vali Cucu a altoit, în urmă cu doi ani, și planta de cartof cu roșie, obținând ambele roade, iar acum a aplicat aceeași tehnică și pentru vinete. Reușitele au fost asigurate de faptul că atât cartoful, cât și roșia sau vânăta provin din aceeași familie, respectiv solanacee.

Bărbatul din Neamț a început să facă astfel de procedee de altoire dupe ce a citit despre un britanic care a recoltat cartofi și roșii de pe aceeași plantă.

“M-am gândit la mai multe variante până când am realizat că, pentru a avea în pământ cartofi și la suprafață roșii, trebuie să faci altoire. Am vazut pe internet câteva persoane care încercau să vândă semințe de roșii cartof. Din experiență vă spun că acest lucru nu e posibil”, a declarat pentru Agrointeligența Valentin Cucu, legumicultor și păstrător de semințe de legume tradiționale, din comuna Bălțătești, județul Neamț.

Legumicultorul a precizat că alegerea soirilor ce vor fi altoite se face în funcție de rezultatele pe care dorești să le obții. Dacă vrei o cantitate mai mare de cartofi alegi un soi mai productiv de cartof și unul mai puțin productiv de roșie sau de vânătă, în timp ce, dacă dorești să obții o cantitate mai mare de pătlăgele, alegi un soi de roșii mai productiv și un soi de cartofi mai puțin productiv.

Totuși, pentru reușita culturii, Valentin Cucu recomandă folosirea unor soiuri cu producții similare.

sursa: mediafax.ro