Noul Cod Silvic: Orice furt de arbori va fi încadrat ca infracțiune, indiferent de valoarea prejudiciului produs

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a făcut astăzi declarații de presă pe tema modificărilor la Codul Silvic susținute de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și aflate în prezent în dezbatere parlamentară.

Cu această ocazie, ministrul Costel Alexe a declarat că: „Noul Cod Silvic promovează o legislație de temut pentru cei care sfidează legile pădurii. Aceasta reprezintă un set complet de măsuri pentru combatarea tăierilor ilegale”.

Ministrul a făcut referiri la amendamentele pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor le susține și pe care mizează pentru descurajarea fenomenului tăierilor ilegale din pădurile țării. Unul dintre acestea prevede că transportul materialelor lemnoase cu un volum de peste 0,1 mc, neînsoțite de avize de transport, constituie infracțiune.

„Orice furt de arbori va fi încadrat ca infracțiune și sancționat ca atare, indiferent de valoarea prejudiciului produs. Toată lumea trebuie să înțeleagă că cine taie ilegal poate ajunge inclusiv după gratii, conform acestei modificări a Codului Silvic. Este o schimbare foarte mare a legislației dacă stăm să ne gândim că, până mai ieri, infracțiune era doar fapta care presupunea un prejudiciu mai mare de 5 ori decât prețul mediu al unui metru cub de lemn pe picior. Nu cred că este corect! Furtul este furt, indiferent de volum!”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Alte amendamente cu susținerea Ministerului Mediului se referă la confiscarea vehiculelor utilizate pentru comiterea de infracțiuni silvice și la interzicerea tăierilor la ras în rezervațiile naturale.

“Cei care fură lemne vor rămâne definitiv și fără mașinile, camioanele sau tirurile pe care le folosesc pentru a comite ilegalități. Cât privește tăierile la ras, legislația actuală le interzice în prezent doar în parcurile naționale și naturale. Însă, noi avem în țară și peste 700 de rezervații naturale cu o suprafață de aproape 300.000 de ha  în care, astăzi, tăierile la ras sunt permise. Dacă noul Cod Silvic va fi aprobat în forma susținută de minister, tăierile la ras vor fi interzise pe circa 1 milion de ha, suprafața însumată a parcurilor naționale și naturale și a rezervațiilor naturale”, a mai precizeat Costel Alexe.

De asemenea, alte amendamente care completează setul de măsuri împotriva fenomenului tăierilor ilegale se referă la introducerea obligativității avizului de transport și pentru rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn. Totodată, o altă modificare se referă la schimbarea modului de comercializare a masei lemnoase.

„Dacă aceste amendamente vor trece, vom ști unde ajunge orice buștean și cherestea, dar și orice rest de lemn, rezultat din procesul tehnologic. Din evaluările noastre, circa 1 milion de tone (de biomasă) circulă anual fără avize de transport. Apoi, schimbăm din temelii modul în care se comercializează lemnul în România: din lemn pe picior, în lemn fasonat. Când lemnul este vândut pe picior nu se cunoaște volumul exact de lemn recoltat. Totul se bazează pe estimări. Comercializarea ca lemn fasonat, așa cum se întâmplă în majoritatea statelor europene, oprește orice abuz al estimărilor în defavoarea pădurii. Am propus ca această măsură să se realizeze etapizat: până la 1 ianuarie 2023 – 50% din masa lemnoasă va fi comercializată ca lemn fasonat pentru ca, în 2025, toată masa lemnoasă să fie comercializată în acest fel”, a spus Alexe.

Totodată, alte amendamente la Codul Silvic susținute de minister prevăd modificarea metodologiei de calcul a cheltuielilor destinate asigurării serviciilor silvice pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 de ha, parcurgerea evaluării de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate, dar și permiterea accesului proprietarilor de terenuri agricole la acestea prin drumurile forestiere.

„După aprobarea Codului Silvic, sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%. În prezent, avem circa 418.000 de ha de suprafețe de pădure sub 30 de ha. Dintre acestea doar jumătate sunt păzite. Avem nevoie ca toate aceste suprafețe să fie sub pază dar și să investim mai mult în asta, chiar și acolo unde aceasta este deja asigurată! Gândiți-vă că acum sumele investite în paza acestor păduri sunt de 53 de lei pe an și pe ha la munte, 86 de lei pe an și pe ha la deal și 173 lei pe an și pe ha la câmpie. Cu aceste sume, paza este deficitară. În ceea ce privește evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate cred că cel mai mare câștig al acestei măsuri este implicarea populației în soarta pădurilor din ariile naturale protejate. În ceea ce privește accesul proprietarilor de terenuri agricole care nu pot ajunge la terenurile lor decât prin pădure, au fost multe nedreptăți de-a lungul timpului: au fost proprietari care nu au putut ajunge pe terenurile lor decât dacă plateau o taxă. Prevederea din Codul Silvic le dă dreptul să folosească drumurile forestiere ca să ajungă la ce e al lor, fără constrângeri”, declară ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel ALEXE.

Ministrul s-a referit și la amendamentul care va permite accesul liber al oamenilor pentru recreere în păduri, inclusiv cu bicicleta!

„Ne-am propus să schimbăm asta și am introdus mai multe prevederi care reglementează amenajarea în fondul forestier național de poteci și trasee pentru mers, alergare și biciclete, precum și procedura de aprobare a realizării acestora.Este important să menționăm că astfel de amenajări nu pot face obiectul scoaterii definitive sau ocupărilor temporare din fondul forestier național.Totodată, ele vor fi permise numai în situația în care nu implică tăieri de arbori sau defrișări și se realizează din pământ, lemn sau pietriș.”

În finalul declarațiilor, ministrul Costel Alexe a mai subliniat că: „Lupta cu tăierile ilegale nu se poate purta pe un singur front. Aceasta trebuie abordată din mai multe direcții și cu tactici diferite. Doar așa le putem opri! Prima noastră tactică a fost să întârim controlul și să supraveghem în timp real pădurea: am promovat prin HG un sistem informatic de control care să fie cu ochii pe pădure 24 de ore din 24 – SUMAL-UL! A doua strategie este să susținem și să promovăm o legislație aspră împotriva celor care vor fi prinși că taie ilegal! Noul Cod Silvic face trecerea de la o legislație prea relaxată, incapabilă să-i convingă pe cei care taie ilegal să se oprească, la una exigentă, în care nimeni nu mai stă la discuții cu infractorii.”