S.N. Nuclearelectrica S.A. („SNN”) a initiat implementarea masurii de izolare a personalului esential de operare si productie din cadrul centralei nuclearo-energetice de la CNE Cernavoda. Aceasta masura va fi mentinuta atat timp cat va fi necesar.

Demararea acestei masuri suplimentare de protectie are la baza Hotararea Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta (“CNSSU”) nr. 9/14.03.2020, prin care se aproba instituirea masurii de izolare a personalului esential pentru asigurarea functionarii CNE Cernavoda, in concordanta cu prevederile Planului de continuitate a activitatilor de baza in cazul unei epidemii/pandemii.

Planul intern de protectie a personalului si de asigurare a continuitatii operarii in conditii de siguranta si a productiei a fost adoptat de conducerea SNN ca masura suplimentara in perioada epidemiei de COVID-19, in conformitate cu standardele internationale din industria nucleara si prevederile nationale in materie.

SNN informeaza ca procesele de baza ale companiei se desfasoara in parametri normali, actiunile si masurile suplimentare fiind elaborate si implementate in coordonare cu toate institutiile abilitate ale statului roman.