Antreprenorii au posibilitatea de a-și finanța proiectele prin apelul deschis în acest moment pe Axa 2.2 a POR, a cărui perioadă de depunere se încheie pe data de 4 iunie 2020.

”Îi asigurăm, pe această cale, pe toți beneficiarii interesați, că avem în analiză identificarea de soluții pentru suplimentarea sumelor alocate în cadrul acestui apel, dar și posibilitatea să deschidem un nou apel de proiecte cu finanțare europeană pentru agenții economici. În acest sens, suntem într-un dialog continuu cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Concurenței în vederea prelungirii regulamentelor de ajutor de stat, primind asigurări că acest lucru se va întâmpla în perioada următoare”, a precizat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

Ministrul a mai precizat că acum caută soluții pentru suplimentarea sumelor alocate în cadrul apelului pe Axa 2.2 a Programului Operațional Regional, dar și posibilitatea să deschidă un nou apel de proiecte cu finanțare europeană pentru agenții economici. 

Astăzi, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, au fost semnate 17 noi proiecte de investiții, în valoare totală de peste 220,8 milioane de lei, care vor primi finanțare din fonduri europene asigurate de MLPDA, prin POR 2014-2020. Printre acestea se numără și contracte semnate cu mediul de afaceri, precizarea optimistă din titlul acestei postări făcând referire chiar la denumirea unui IMM care a primit undă verde pentru investiții cu bani europeni de la MLPDA.

Astfel, astăzi, 6 mai 2020, 17 noi proiecte de investiții, în valoare totală de peste 220,8 milioane de lei, vor primi finanțare din fonduri europene asigurate de MLPDA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Contractele de finanțare vizează:

  • construirea și dotarea unui corp de clădire pentru Școala Gimnazială ”Nicolae Caraș” din comuna Ciupercenii Noi (jud. Dolj) – 6.053.064,90 lei;
  • modernizarea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filișanu” din Filiași (jud. Dolj), prin modernizarea Școlii profesionale – 3.505.482,39 lei;
  • îmbunătățirea calității vieții în orașul Sebiș (jud. Arad) – 15.245.385,53 lei;
  • reconversia unui teren degradat din zona Copou a municipiului Vaslui (jud. Vaslui), în zonă verde și de agrement – 14.271.546,31 lei;
  • reabilitarea și dotarea cu echipament didactic a Liceului Tehnologic Retezat – Școala Gimnazială nr. 1, reabilitarea parcului din zona primăriei și a poliției din Uricani (jud. Hunedoara) – 10.881.057,79 lei;
  • eficientizarea energetică a corpului A al Colegiului Tehnic ”Transilvania” din municipiul Brașov (jud. Brașov) –11.031.724,75 lei;
  • lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și echipare a infrastructurii educaționale a Fermei didactice din localitatea Rusciori, comuna Șura Mică (jud. Sibiu) – 18.726.916,83 lei;
  • extinderea școlii și construirea unei săli de sport în satul Măgura (jud. Buzău) – 4.358.910,49 lei;
  • înnoirea parcului de vehicule de transport public urban, prin achiziționarea de 30 de autobuze noi (etapa I) în municipiul Craiova (jud. Dolj) – 92.478.840,14 lei;
  • eficientizarea energetică a blocului de locuințe nr. 7 (Asociația de proprietari Armonia) din strada Gării nr. 14, în municipiul Tulcea – 1,449,598.57 lei;
  • terminal transport urban Gara Brașov (jud. Brașov) – 14.345.209,68 lei;
  • extinderea capacității avansate de dezvoltare a serviciilor societății Mega Edil SRL – 8.886.430,27 lei;
  • achiziția de echipamente tehnologice performante, în vederea dezvoltării Societății Macarale Mureș SRL – 7.738.335,39 lei;
  • dezvoltarea firmei SC ADECCO SRL – 1.409.992,63 lei;
  • dotarea și utilarea cu echipamente pentru producție pentru ”Din ce în ce mai bine” SRL – 618.924,47 lei;
  • dezvoltarea societății IMPERIAL TRUST BUSINESS SRL, prin achiziția de echipamente – 1.150.229,76 lei;
  • creare capacitate avansată de producție a RODLAGERO S.R.L. – 8.705.209,59 lei.