Primăria Oradea continuă ritmul accelerat al dezvoltării orașului pentru a-l reface și moderniza așa încât să satisfacă noile nevoi de trai ale locuitorilor. Este unul dintre orașele din vestul țării care are un mare potențial pentru a atrage noi investiții private și noi locuitori.

De curând, municipalitatea a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea bulevardelor Nufărul – Cantemir. Proiectul prevede reabilitarea totală a carosabilului, a trotuarelor, a liniilor de tramvai, crearea unei piste de biciclete şi a unei noi zone pietonale, cu spaţii verzi şi amenajări peisagistice – practic tot ce se află în partea dreaptă a liniei de tramvai cum se iese spre Felix.

“Prin implementarea acestui proiect, ne propunem scăderea emisiilor de dioxid de carbon, prin creșterea numărului de pietoni și de bicicliști în zonă, dar şi printr-o mai bună circulaţie a tramvaielor, care va permite creşterea numărului de pasageri”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Valoarea acestui proiect este de cca 11 milioane de euro, inclusiv TVA. Contribuția orașului Oradea este de 3%.

De asemenea, Oradea are în plan realizarea unui parc nou, de la zero. Până în luna septembrie, parcul va fi amenajat în totalitate, cu zone de relaxare, facilități de agrement și sport, suprafețe verzi cu plantații de arbori și arbuști, precum și o pistă de alergare.

Un alt proiect dezvolat, cu investiție în valoare de 5,2 milioane euro, este Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea (Calea Borșului). Proiectul prevede construirea unui hotel cu spații de cazare, restaurant, săli de conferințe, birouri dotate pentru închiriere de scurtă durată, spații de dialog business, zonă de spa și piscină, lounge, filigorie, terase și zonă de joacă pentru copii. Hotelul va deservi angajații tuturor companiilor din Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea și partenerii de business ai acestora.

Deși programată a fi finalizată în octombrie 2021, noua școală ar putea fi gata mult mai repede deoarece școala a fost închisă în ultimele luni, iar lucrările au avansat foarte mult. Stadiul execuției lucrărilor la nivel general este de 62%. Cele mai avansate sunt lucrările privind termoizolarea clădirii, cu o rată de 93,72%. Proiectul beneficiază de finanțare europeană. Valoarea contractului se ridică la peste 1,6 milioane de euro. 98% reprezintă fonduri nerambursabile, iar 2% contribuția orașului.