Perioada cea mai aglomerată din an, distracţia şi dorul de vacanţă sunt de actualitate în această perioadă. Pentru cei care au avut răbdare şi au plănuit din timp o vacanţă acum este şi timpul să se bucure de roade. Asta înseamnă că un early booking din primăvară sau chiar din timpul iernii trecute este acum o vacanţă savurată. Dar nu numai o astfel de abordare poate permite ca vacanţa să fie mai accesibilă la preţ şi mai avantajoasă privind condiţiile.

Sfaturile specialiştilor sunt de a urmări în stil practic care este tendinţa şi de la cazare la perioada aleasă să fie vorba de o vacanţă planificată în detaliu şi care ţine cont de costuri echilibrate. Desigur că un caz ideal ar fi o vacanţă ieftină cu de toate, ieftin şi bun după cum se conturează un concept al celor care doresc să profite la maximum de concediu, cu minimum de efort şi bani. Greu de găsit o astfel de opţiune, însă nu este imposibil ca partea de costuri să fie mai echilibrată. Iată şi cum.

Idei ingenioase pentru vacanţe mai ieftine

Nu trebuie să renunţi la confort, doar din nevoia de a avea o vacanţă mai ieftină. Iată în schimb ce poţi să faci când ai în plan un buget mai restrâns.

Cazare altfel – în ultimii ani au apărut pe piaţă tot felul de alternative pivind cazarea, faţă de clasica variantă de cameră la hotel. Poate fi vorba spre exemplu de cazarea în regim hotelier, ce presupune închirierea unui apartament sau a unei garsoniere, cu toate dotările şi confortul unei locuinţe, dar cu servicii şi din sfera hotelieră. Un soi de combinaţie între condiţiile căminelor şi camerele de hotel reprezintă pentru mulţi o alegere mai bună decât orice altceva.

Avantajele unei astfel de alegeri sunt multiple. Mai ales dacă vei călători cu un grup de prieteni şi vă cazaţi cu toţii într-un apartament, costurile se divid. Ajungi să plăteşti mai puţin, pentru mai mult confort. Astfel de locaţii dispun de regulă de tot ceea ce este necesar într-o locuinţă, de la electrocasnice la mobilă şi tot felul de accesorii şi dotări. O experienţă mai autentică, ce te introduce direct în stilul de viaţă al localnicilor este şi şansa de a avea costuri de cazare mai echilibrate.

Află mai multe despre opţiunile tale în acest sens de la apartamente-regimhotelier.ro.
Timpul de vacanţă – vei observa că mijlocul verii este perioada full sezon, cu preţuri duble şi lipsă de locuri vacante. Asta poate însemna automat şi aglomeraţie în unele zone, de unde şi o vacanţă pe măsură, mai puţin liniştită. Poţi schimba acest plan şi te poţi bucura de intimitate, alegând la fel de bine perioada de început sau de sfârşit de vară.

Privind o abordare ingenioasă spun specialiştii că ar fi de preferat să începi concediul imediat după weekend. Asta pentru că vei avea parte de costuri mai mici în timpul săptămânii şi mai mari în weekend.

Alegeri, alegeri

Nu în cele din urmă, după ce ai stabilit locaţia şi perioada în care călătoreşti, va trebui să faci tot felul de alegeri, de la mijlocul de transport şi până la ce consumi şi unde te distrezi în vacanţa propusă. Dacă nu ai ales un pachet turistic care să le bifeze pe toate cumulat, atunci poţi încerca un plan strategic. Astfel, preferă să călătoreşti cu mijloace de transport în comun pentru a vizita oraşul sau locaţia, pentru că este mai ieftin.

Când vei fi la capitolul bilete de avion, caută oferte de pe mai multe dispozitive sau IP-uri. Alege pe cele dus-întors pentru că sunt mai convenabile la preţ. De asemenea, fă rezervări şi check in online, pentru a te scuti de taxe suplimentare la faţa locului. Încearcă street food şi localuri variate pentru a mânca, pentru plăcerea de a experimenta şi pentru că preţurile sunt mai prietenoase de asemenea.

O călătorie este clar o aventură. Presupune să depui şi un efort în a găsi sursele de distracţie şi nu numai, însă ceea ce câştigi este multiplicat: te încarci spiritual, cultural şi câştigi amintiri de neuitat. Aşadar, pentru că acesta să fie şi rezultatul unei călătorii, merită să îţi faci şi un plan strategic pentru cum poţi economisi banii necesari unor servicii. Mereu există o alternativă.

viewscnt