Primarul General, Gabriela Firea: ‘Măsuri clare de fluidizare a traficului: înnoirea parcului auto RATB, dezvoltarea de proiecte de reconfigurare urbană, construirea de parcări subterane și supraterane, extinderea măsurilor de protecție a liniilor de tramvai’

Primarul General, Gabriela Firea, a convocat astăzi la sediul Primăriei un comandament pentru adoptarea de soluții ce vizează fluidizarea traficului în Capitală, se arată într-un comunicat de presă.

Primarul General, Gabriela Firea: ‘În acest an vom dezvolta o serie de proiecte importante, menite să rezolve cea mai gravă problemă cu care se confruntă Capitala și anume traficulrutier. Practic, anul trecut am demarat o serie de proiecte noi care vor continua și în acest an și de asemenea vom iniția și alte proiecte. Subliniez că înnoirea parcului auto al RATB este o prioritate, licitația este în curs de desfășurare, comisia a lucrat intens atât înainte de sărbători și va lucra și de azi înainte pentru a finaliza analizarea ofertelor depuse, urmând atribuirea și semnarea contractului cu câștigătorul licitației.

În plus, în primul trimestru al acestui an, PMB va lansa licitația pentru achiziționarea a 100 tramvaie, 100 troleibuze, 100 GNC — gaz natural comprimat, 100 autobuze electrice. Achiziția se va realiza etapizat, vor fi realizate procedurile pentru un număr de 42 de astfel de autovehicule care au deja sistemul de alimentare funcțional, urmând ca celelalte 58 să fie achiziționate împreună cu sistemele de alimentare necesare’.

Proiecte de reconfigurare urbană și sistematizare a circulației

De asemenea, Primarul General a anunțat și alte măsuri pentru fluidizarea traficului, care vor fi aplicate în acest an:

În zonele cele mai aglomerate vor fi demarate proiecte de reconfigurare urbană și sistematizarea circulației, cum ar fi: ‘extindere și supralărgire Ghencea-Domnești’, ‘Pasaj Doamna Ghica cu Colentina’, ‘Pasaj Petricani-București-Nord’, ‘Pasaj Andronache CF București-Constanta’, ‘Pasaj acces Cartierul Henri Coandă’, ‘Lărgire și reabilitare Pasaj CF Pod-Constanța pe șoseaua Bucureștii Noi-Chitila’.

Totodată se vor continua lucrările demarate la Pasajul Ciurel plus extindere penetrație până la A1, Extindere Șoseaua Fabrica de Glucoză—Park&Râde Cora Pantelimon, Pasaj Nicolae Grigorescu — Splai Dudescu.

Se vor construi parcări subterane și supraterane

Referitor la parcările din Capitală, Primarul General, Gabriela Firea, a mai declarat că: ‘va fi demarata construcția de parcări subterane și supraterane în paralel cu taxarea domeniului public, o măsură luată de toate marile capitale europene cu efecte benefice asupra decongestionării traficului. Lansăm în acest an licitațiile pentru atribuire prin concesionare a realizării următoarelor parcări: Edgar Quinet—3 niveluri — 380 locuri; Parcare subterană P-ta Dorobanti—2 niveluri — 254 locuri și Parcaj subteran Gara de Nord — 867 locuri.

Alte parcări cuprinse în PIDU: — 2 Parcaje subterane la Sala Palatului (Nord — 3 niveluri, 552 locuri și Sud — 3 niveluri și 536 locuri); 1 parcaj subteran la Piața Lahovari de 207 locuri. Un parcaj subteran în Piața Cantacuzino de 206 locuri și un alt parcaj subteran în PiataConstitutiei, cu o capacitate de 988 locuri.

În ceea ce privește parcările publice supraterane structura ușoară, acestea vor fi realizate fie direct de Compania Municipală de Parking, fie prin scoaterea la licitație:

1. Parcaj suprateran Textiliștilor

188 locuri

— 2 niveluri de parcare

— Un nivel spațiu verde + terenuri sport și locuri de joacă

2. Parcaj suprateran Panait Cerna

264 locuri

— 2 niveluri de parcare

— Un nivel spațiu verde + terenuri sport și locuri de joacă

De asemenea, în zonele cele mai vulnerabile se vor construi parcări de reședință în colaborare cu primăriile de sector, pentru a asigura locuride parcare necesare pentru cetățenii din zonă.

Extinderea măsurilor de protecție a liniilor de tramvai

Edilul șef a mai anunțat că ‘După succesul proiectelor de protejare a liniilor de tramvai cu gard metalic în cazul liniilor 41 (realizată acum câțiva ani) și 21 (realizată anul trecut), am decis să aplicăm aceste măsuri și în cazul liniilor 1 și 32.

De asemenea, vom continua proiectul culoarului unic și pentru linia de tramvai 16 și așteptam modificarea de către Guvern a Codului Rutier astfel încât autobuzele să poată circula pe liniile de tramvai. O noutate o reprezintă și dotarea tuturor mijloacelor de transport RATB cu GPS, ceea ce ne va permite afișarea timpilor de sosire în stații și se va finaliza de asemenea integrarea tarifară care a început cu biletul unic și se va finaliza cu cardul unic de călătorie, astfel încât cetățenii să aibă posibilitatea să utilizeze orice mijloc de transport’.

Apel către cetățeni să nu mai parcheze pe prima bandă

În final, Primarul General a subliniat faptul că fluidizarea traficului rutier este posibilă și prin respectarea regulilor rutiere și a legislației în domeniu, iar conducătorii auto, pentru a evita aplicarea de amenzi de către Poliția Rutieră și Poliția Locală și pentru a respecta participanții la trafic, sunt rugați să nu mai parcheze pe prima bandă a bulevardelor.

Primarul General, Gabriela Firea: ‘Împreună cu Poliția Capitalei, Poliția Rutieră și Poliția Locală vom încerca să transmitem atât locuitorilor cât și vizitatorilor Capitalei cât de importantă este disciplina în trafic, dincolo de măsurile de refacere a infrastructurii’.