Primăria oraşului Rovinari a lansat o aplicaţie pentru sesizări cu ajutorul căreia cetăţenii vor putea transmite reclamaţiile direct de pe telefonul mobil sau oricare alt echipament dotat cu conexiune la internet, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, prin acest demers, Primăria Rovinari îşi doreşte “să fie mai aproape de cetăţeni, să le asculte problemele şi să facă în aşa fel încât sesizările să ajungă cât mai simplu” la direcţiile competente, pentru rezolvare.

“Nu este nevoie să veniţi în audienţă ori să staţi la vreo coadă pentru a ne atrage atenţia asupra unor probleme din oraş. Tocmai pentru a uşura comunicarea cu noi, am lansat aplicaţia mobilă ‘Rovinari City Report’, care poate fi descărcată de pe telefoanele mobile, iar în cazul în care nu dispuneţi de un telefon mobil, platforma poate fi accesată de pe orice pc la următorul link: www.rovinaricityreport.ro.

‘Rovinari City Report’ este o aplicaţie pentru telefonul mobil, tabletă sau pc, gratuită, simplă şi intuitivă, care permite cetăţenilor cu spirit civic să transmită diverse sesizări şi incidente către Primăria Rovinari şi operatorii serviciilor publice locale (Apă Canal Salubritate SRL, Servicii Publice Locale SRL, Poliţia Locală Rovinari), urmând ca acestea să ia măsurile care se impun pentru rezolvarea lor. Astfel, mesajele dumneavoastră ajung mai repede la noi!“, se precizează în comunicatul de presă.

Aceeaşi sursă afirmă că utilizatorii care folosesc aplicaţia pot vizualiza atât sesizările proprii, cât şi pe cele transmise de alţi utilizatori, acestea devenind publice din momentul preluării de către autorităţi.

Datele de identificare ale utilizatorului, obligatorii pentru a transmite o sesizare (adresă, număr de telefon, adresa de email), nu vor fi făcute publice. După ce are loc această verificare, utilizatorii vor fi contactaţi pentru a confirma veridicitatea datelor transmise.