Într-o dezbatere publică organizată astăzi, 12 martie 2019, primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, va prezenta soluțiile găsite împreună cu aparatul de specialitate din subordine cu privire la eliberarea parcărilor din centrul orașului de rablele abandonate, dubele care staționează ilegal și mijloacele de transport de călători care încalcă traseele stabilite prin contractele în vigoare.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare din Municipiul Ploiești, pe care primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, l-a pus în dezbatere publică și care urmează să facă obiectul unui vot al Consiliului Local, se interzice staționarea și parcarea  autovehiculelor care efectuează transport public județean, interjudețean, internațional de călători pe domeniul public al Municipiului Ploiești. De asemenea, autovehiculelor sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice sau pe domeniul public li se vor bloca roțile ori vor fi ridicate, după menținerea dispozitivului de blocare mai mult de patru ore. În plus, autovehiculele parcate neregulamentar și care îngreunează circulația persoanelor vor fi ridicate imediat și transportate de către operatorul de parcare.

„Prin acest regulament, vrem să golim parcările din oraș de mașinile abandonate și de dubițele care îngreunează traficul. Vreau să trăim într-un oraș civilizat, în care oamenii să știe că există reguli și să le respecte. Sunt sute de mașini lăsate în paragină, în stare avansată de degradare, care nu au putut fi ridicate din cauza lipsei unor prevederi legale în acest sens. Regulamentul pe care l-am propus consilierilor locali vine să rezolve acest impediment făcând ordine pe domeniul public din Ploiești. Legea și ordinea trebuie să domnească în municipiul pe care îl conduc”, a declarat primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre.