Circa trei sferturi (74%) dintre angajaţii din mai multe ţări europene, dar şi din Asia şi SUA, sunt dispuşi să înveţe noi abilităţi şi cunoştinţe sau să se recalifice pentru a-şi menţine şansele de angajare, însă peste o treime şi-au declarat temerea că automatizarea va pune anumite locuri de muncă în pericol, reiese din raportului PwC ‘Workforce of the future: the competing forces shaping 2030’, dat miercuri publicităţii.

Raportul de specialitate analizează patru scenarii posibile ale muncii în 2030, pentru a arăta cum factorii concurenţiali, inclusiv automatizarea, conturează viitorul forţei de muncă.

Potrivit rezultatelor cercetării, 65% dintre respondenţi sunt de părere că tehnologia va îmbunătăţi perspectivele de angajare, chiar dacă angajaţii din Statele Unite (73%) şi India (88%) sunt mult mai încrezători în impactul benefic al tehnologiei, în comparaţie cu cei din Marea Britanie (40%) şi Germania (48%).

Pe de altă parte, aproape trei sferturi dintre cei chestionaţi (73%) au declarat că tehnologia nu va fi capabilă să înlocuiască în totalitate mintea umană, în timp ce 86% dintre angajaţi susţin că abilităţile umane vor fi întotdeauna căutate pe piaţa muncii.

În acelaşi context, 74% dintre respondenţi au admis faptul că învăţarea de noi abilităţi şi cunoştinţe sau recalificarea menţin şansele mai mari de angajare. Totodată, în jur de jumătate dintre persoanele intervievate (54%) sunt de părere că au toate abilităţile necesare pentru a-şi continua cariera. La acest capitol al încrederii în propriile abilităţi, media globală este mai scăzută în Marea Britanie (35%) şi Germania (45%), dar mai ridicată în SUA (60%), India (67%) şi China (59%).

De asemenea, 37% dintre aceştia sunt entuziasmaţi de viitoarea lume a muncii ca fiind una plină de posibilităţi, iar un procentaj similar dintre cei intervievaţi sunt îngrijoraţi de faptul că automatizarea va pune anumite locuri de muncă în pericol. În plus, peste 56% au menţionat că guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a proteja locurile de muncă de impactul automatizării.

Sondajul comandat de PwC a fost realizat pe un eşantion de 10.000 de persoane din China, India, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.