Simona Halep a primit cele mai multe voturi în acheta de pe site-ul oficial al circuitului profesionist feminin, punând astfel capăt unei serii de 6 ani în care distincția a fost adjudecată de o adversară a ei: poloneza Agnieszka Radwanska.

Simona este a patra jucătoare ce cucerește premiul care a mai fost câștigat de rusoaicele Elena Dementieva – campioană olimpică și Maria Șarapova – de 5 ori triumfătoare într-un Grand Slam.

Halep a depășit în 2017 alte 25 de jucătoare care s-au luptat pentru a fi “Favorită a Fanilor”.

Deși a devenit numărul 1 mondial, ea a fost devansată de spaniola Garbine Muguruza în alt concurs, organizat de Federația Internațională de Tenis: “Campioana anului 2017”.

Simona Halep, numărul 1 mondial

Simona Halep a primit trofeul pentru numărul 1 mondial, la finalul lunii octombrie, la Singapore.

Nu doar trofeul l-a primit Simona Halep atunci. Ea a primit şi un inel de la Tiffany oferit numărului 1 mondial, iar ceea ce a zis în acel moment i-a câștigat și mai multă simpatie din partea iubitorilor de tenis: “Nu mă logodesc. De fapt mă logodesc cu tenisul”.

“Am făcut ceva uriaş pentru ţara mea. Este o ţară mică şi sunt prima femeie care a reuşit acest lucru. Probabil va trebui să mă duc la diverse evenimente, dar mă voi bucura, este frumos. Este cel mai bun moment al carierei mele, deci nu mă plâng. A fost dificil şi minunat. Este o onoare să fiu al 13-lea număr mondial la finalul anului. 13 este numărul meu norocos. Este un sentiment extraordinar să termin anul pe primul loc. Cel mai bun moment de pe teren a fost atunci când am câştigat cu Ostapenko la Beijing. E mai special finalul sezonului, când văd cât de puţine jucătoare au terminat anul ca lider mondial”, a declarat Simona Halep.

Halep este a treisprezecea jucătoare care reuşeşte să ocupe locul 1 mondial la finalul sezonului, de la introducerea ierarhiei computerizate, în 1975.

Simona Halep a urcat în premieră pe această poziţie la 9 octombrie, după finala jucată la China Open.