Sinteza faptelor importante în contextul pandemiei – 22 aprilie

 

  • Klaus Iohannis a decis că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. Nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale.
  • Primăria Mangalia va oferi măști de protecție, gratuit, tuturor locuitorilor orașului, în contextul obligativității purtării acestui accesoriu, la nivel județean, dar și pe plan național, după data de 15 mai, conform declarațiilor președintelui României, Klaus Iohannis. Primarul Radu Cristian susține că, de săptămâna viitoare, angajații municipalității vor trece, pe la domiciliile tuturor vârstnicilor din oraș pentru a le oferi un nou set de protecție cu măști reutilizabile, dar și soluții dezinfectante.
  • Asociaţia civică Reset îi solicită ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, prin intermediul unei scrisori deschise, să-l demită pe directorul Adrian Streinu Cercel de la conducerea Institutului Boli Infecţioase Prof. Dr. ‘Matei Balş’ din Bucureşti. Membrii Reset arată că solicitarea vine ca urmare a şirului declaraţiilor “controversate” făcute de reputatul medic în contextul epidemiei de Sars Cov-19, cea mai criticată şi controversată dintre acestea făcând referire la “Programul VACANŢA MARE de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”.
  • Antreprenorii şi întreprinderile mici şi mijlocii consideră că riscurile neîntoacerii la lucru în următoarea perioadă le reprezintă scăderea cifrei de afaceri, pierderea clienţilor şi reducerea personalului ca urmare a afectării veniturilor, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Peste 77% din antreprenori au propus modificarea Codului Muncii astfel încât să permită flexibilitate în ceea ce priveşte derularea contractului de muncă şi muncă la distanţă.
  • Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, anunță că distanțarea socială în aeroporturi și avioane este una dintre măsurile care se vor păstra în vederea reluării transportului aerian pentru călători. Comisia Europeană va elabora o serie de ghiduri în acest sens.
  • Besmax Pharma Distribution a instalat primul echipament donat pentru colectarea de plasmă în beneficiul pacienţilor COVID-19. Este primul pas pe care-l face România pentru terapia cu plasmă de la convalescenţi. Cu ajutorul acestui echipament şi al kiturilor aferente, se va colecta plasmă de la pacienţii deja vindecaţi de COVID-19, iar această plasmă va fi apoi transfuzată actualilor pacienţi, pentru a-i ajuta să lupte cu boala
  • Comisia pentru controlul asupra activităţii SRI va solicita Serviciului Român de Informaţii să prezinte rapoarte privind demersurile în combaterea coronavirusului, situaţia defrişărilor pădurilor şi presupusul atac cibernetic asupra sistemului IMM Invest, a declarat, miercuri, vicepreşedintele comisiei, Marian Cucşa. Cucşa a precizat că acest demers va fi făcut de comisie probabil săptămâna viitoare.
  • NN România se implică pentru limitarea efectelor Covid-19 şi donează ventilatoare mecanice în valoare de un milion de lei Spitalului Clinic Colentina Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei. Achiziţia aparatelor de ventilaţie va fi coordonată de Crucea Roşie Română, partenerul oficial al Guvernului României în perioada epidemiei. Organizaţia se va asigura că aparatele vor fi disponibile în cel mai scurt timp pentru tratarea celor în nevoie.
  • TOPGEL, producător român de îngheţatăa realizat o donaţie în valoare de 15.000 Euro, dedicată exclusiv achiziţiei de echipamente sterile de protecţie pentru personalul medical din linia întâi care îşi desfăşoară activitatea în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.
  • Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a scris pe Facebook ca “Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a bolii COVID -19 prin consumul de alimente. Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, ele au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica. Nu există informaţii privind prezenţa în aliment a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor. Nu există risc real de contaminare din ambalajele alimentare. Deşi studiile recente arată că virusul SARS-CoV-2 persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe mai dure (oţel, plastic) nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia”.
  • Peste 20.000 de clienţi ai Băncii Comerciale Române (BCR), care au 24.000 de credite, au aplicat, până în prezent, pentru amânarea ratelor, au anunţat, miercuri, reprezentanţii băncii, într-o conferinţă de presă susţinută online.
  • Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat aplicaţia dedicată operatorilor economici din turism, în vederea inventarierii sumelor achitate în avans, aferente pachetelor de servicii de călătorie şi serviciilor turistice independete încă neexecutate. Prin intermediul aplicaţiei se vor colecta digital informaţii financiare din partea operatorilor economici, referitoare la sumele încasate în avans de la clienţi pentru pachetele de servicii de călătorie şi serviciile turistice independente,  despre plăţile efectuate către partenerii externi, dar se are în vedere şi evidenţa resurselor umane existente la nivelul acestora.
  • Metropolitan Life se alatura initiative “Donează pentru linia întâi”, și alocă un milion de lei pentru a veni în sprijinul medicilor, cadrelor militare şi poliţiştilor care luptă împotriva epidemiei de coronavirus COVID-19, în România.
  • Germania va lansa primele studii clinice realizate pe pacienţi umani, dupa testarea unui vaccin împotriva noului coronavirus. Cercetarea se realizeaza de compania BioNTec, în colaborare cu laboratorul american Pfizer.
  • Elveția va  începe imunizarea în masă a populaţiei în luna octombrie. Parteneri din China şi Letonia sunt implicaţi în dezvoltarea acestui vaccin.
  • Fondul European de Investiţii (FEI) şi Comisia Europeană lansează o nouă facilitate-pilot de garantare în scopul ameliorării accesului la finanţare pentru persoanele şi organizaţiile care doresc să investească în competenţe şi în educaţie. Facilitatea-pilot în valoare de 50 de milioane euro va sprijini finanţări pentru studenţi şi cursanţi, pentru întreprinderile care investesc în perfecţionarea angajaţilor lor şi pentru organizaţiile care furnizează servicii de formare şi educaţie.
  • Grecia și Croația au anunțat că vor cere pașapoarte si adeverințe de sănanate turiștilor . În Grecia, ministrul turismului a anunțat că sezonul turistic din vară va fi mai scurt, de doar trei luni, începând din iulie, dar ar putea prelungit în octombrie și noiembrie.