Startegie turism Iasi

Primăria Municipiului Iaşi a publicat Strategia de Turism a Municipiului Iaşi şi a Zonei Metropolitane Iaşi, reprezentând o nouă etapă în dezvoltarea turismului din această zonă. În ultimii 5 ani, multiplicarea inițiativelor de promovare a orașului, creșterea fluxului de pasageri pe Aeroportul Iași, finalizarea unor proiecte infrastructurale mari în centrul orașului, implicarea mai mare a mediului academic constituie premise importante pentru includerea Iașului în rețeaua de mari destinații turistice ale României.

“Oraş în plină dezvoltare economică, Iaşul are nevoie de o vizibilitate sporită în plan turistic. Deschiderea către modernitate şi cunoaştere nu poate fi realizată altfel decât printr-un amplu contact cu oameni provenind din culturi diferite care, atraşi de valorile Iaşului, să ne fie oaspeţi şi, cunoscându-ne oraşul, să transmită mai departe imaginea care ne reprezintă: o capitală culturală, academică, spirituală a României. Sunt convins că Strategia de Turism a Municipiului Iaşi şi Zonei Metropolitane Iaşi, realizată de un colectiv academic cu o bogată experienţă, va constitui un instrument deosebit de util în promovarea valorilor care definesc profilul unui Iaşi deschis, european, a declarat Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași.

Strategia îşi propune să readucă Iaşiul în top 5 oraşe – destinaţii din România

Dacă, în 2001, Iaşiul se afla pe locul 5 în ierarhia destinaţiilor turistice urbane, având cu 20% mai mulţi turişti decât Cluj-Napoca sau Sibiu, în ultimii ani ritmul de creştere al activităţii turistice din Iaşi a fost ușor sub cel al oraşelor concurente. Prin urmare, Strategia îşi propune să readucă Iaşul în top 5 oraşe – destinaţii din România şi să se revitalizeze prin turism.

Investițiile în dezvoltarea turismului înseamnă investiții în bunăstarea comunității locale. Impactul economic al turismului depășește nivelul actorilor direct implicați în asigurarea desfășurării activităților turistice. Efectul multiplicator al turismului explică modul în care veniturile încasate de actorii din turism circulă în interiorul orașului și aduc beneficii locale extinse, fiind justificată astfel abordarea colectivă a realizării unei strategii de turism pentru orașul Iași și ZonaMetropolitană.
Generația Y(născuți în perioada1980-2000) reprezintă o categorie numeroasă și foarte influentă pentru industria turismului; aceștia influențează și propagă trendurile
și sunt cunoscători a ceea ce doresc de la destinația turistică. Nu lasă nimic la voia întâmplării, își planifică singuri experiențele și au opțiuni de rezervă. Sunt cei mai
importanți și pot deveni ambasadori, influențând puternic alte grupuri de turiști ce vor dori să viziteze Iașul, se arată în Strategia orașului.

Principalele direcții vizate de administrația Iașiului

Turism activ

Tendința generală a turismului activ se poate observa prin cererea tot mai mare de produse turistice care să valorifice resursa naturală (cicloturism, drumeție, promenadă, parc aventura, parapantă etc.). Conceperea lor dinamizează și diversifică paleta de activități și de locuri care pot fi valorificate iar împreună cu peisajul rural poate crea experiențe agro-turistice active, de impact.

Gastronomia locala

Promovarea gastronomiei locale  Într-o eră a globalizării și standardizării produselor, turiștii caută să găsească  autenticul . Iar acest autentic poate fi reprezentat  de gastronomia locală care ar trebui  să îi introducă în atmosfera locului  prin mâncăruri tradiționale sau locale. Experiența astronomică trebuie redefintă la Iași iar acele produse ce oferă autenticitate gastronomică ar trebui recomandate mai des.

Tehnologii inteligente & Social media

Într-un top al vitezei internetului, orașul Iași se afla în 2015 în top 10 orașe din lume. Astăzi turistul este hyperdependent de internet  și de conexiunea rapidă. Legătura dintre cele două și utilizarea tot mai intensă pentru social media trebuie dezvoltată prin zone de acces gratuit la internet. Utilizarea tehnologiilor inteligente (smartphone, dronă) trebuie încurajată iar social media trebuie dezvoltată într-un ritm rapid.

Bleisure

Oamenii de afaceri, din categoria business și conferințe au tendința de a maximiza timpul de ședere în oraș prin valorificarea a câtorva ore în scop turistic. Creșterea interesului oamenilor de afaceri pentru turism  (Bleisure)  trebuie să se regăsească în pachetele turistice ale destinației Iași.

Turist în orașul tău

Tendința ieșenilor de a petrece timpul în Iași și în împrejurimi (în detrimentul zonelor clasice – Neamț, Bucovina) se justifică prin timpii tot mai mari de deplasare dar și prin diversificarea produselor turistice în imediata proximitate.

Mobilitatea aeriana

Îmbinarea produselor active cu  experiențe agroturistice în jurul Iașului duce la creșterea imaginii ca destinație turistică. Creșterea mobilității aeriene Creșterea liniilor low-cost duce la o mai bună conectivitate și accesibilitate  a turiștilor către destinația Iași. Promovarea Iașului ca destinație în aceste orașe și  crearea de produse specific anumitor segmente de turiști ar avea efecte imediate asupra  creșterii numărului de turiști.

Strategia de Turism a Municipiului Iaşi şi Zonei Metropolitane Iaşi a fost elaborată de o echipă de profesori şi doctoranzi de la Facultatea de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și este rezultatul unui amplu proces consultativ care a vizat deopotrivă opiniile experţilor şi pe cele ale simplilor observatori ai vieţii ieşene, obţinându-se o imagine de ansamblu completă şi fidelă a turismului ieşean în prezent şi a celui care se doreşte să devină în următorii ani. Astfel, este vorba despre o Strategie la care a participat comunitatea locală, factorii de decizie direct implicaţi în industria turistică a Iaşului, resursa umană din turism, studenţii, localnicii şi turiştii – categorii vizate de rezultatele acţiunilor prevăzute în strategie.

Primaria Orasului Iasi sprijina organizarea Dezbaterii Smart City 2018-2020, care va avea loc la Iasi pe data de 23 Martie 2018. Primarul Mihai Chirica va fi prezent la discutii impreuna cu echipa sa de experti. Detalii despre eveniment, conditii de acces in sala sau in calitate de speakeri gasiti pe  www.smartcity.concordcom.ro

Citeste si despre:

Dezbaterea Smart City 2018-2020 promoveaza Start-Up-urile care satisfac nevoile dezvoltarii oraselor inteligente

Despre importanta securizarii retelelor Wi-Fi intr-un Smart City

Noi tehnologii si solutii pentru facturi mai mici la gunoi

Good News