Telekom Romania, împreună cu partenerul său Adservio, a oferit cu o reducere de 100%, internet 4G și licențe în platforma de management educațional Adservio, pentru mai mult de un milion de utilizatori (elevi, profesori, părinți, directori).

Adservio este o soluție digitală unică prin care se asigură continuitatea procesului educațional, chiar și de la distanță. Astfel, toate unitățile de învățământ interesate au putut beneficia gratuit de un pachet educațional integrat ce conținea licențe pentru platforma Adservio și internet nelimitat 4G.

Platforma Adservio acoperă funcționalitățile indicate de Ministerul Educației și Cercetării prin organizarea de cursuri online, gestionarea materialelor suport de curs și a temelor, notarea în catalogul virtual și informarea părinţilor prin rapoarte automate despre evoluţia și activitatea elevilor.

Utilizatorii platformei, care poate fi utilizată atât în varianta desktop, cât și aplicație mobilă, au acces la o serie întreagă de facilități, printre care:

  • catalog în format electronic;
  • organizarea de cursuri video interactive
  • transmiterea de teme și proiecte online;
  • evaluarea elevilor și notarea lor;
  • crearea și distribuirea de teste online;
  • comunicarea directă între elevi, părinți, profesori, directori și inspectorat;
  • distribuirea lecțiilor și resurselor didactice necesare;
  • distribuirea rapoartelor către Inspectorat și Ministerul Educației.

În perioada martie – iunie, cei peste 30.000 de profesori înscriși în cadrul platformei Adservio au participat la 70 de webinarii de training, alegând performanța, indiferent de mediul în care avea loc, și s-au adaptat la metodele online de perfecționare a calităților pe care le aveau.

De asemenea, în această perioadă, utilizatorii aplicației au transmis peste cinci milioane de mesaje, iar profesorii au susținut peste 500.000 de ore online interactive și au distribuit aproape 900.000 de teme și proiecte, care au generat un schimb total de peste 12 milioane de fișiere între profesori și elevi.

Școlile care erau deja înrolate în Adservio au simțit mai ușor trecerea la activitatea online, pentru că aveau deja experiența utilizării platformei și nu au pierdut legătura cu elevii. Pentru toți elevii și profesorii, Telekom și Adservio au recreat legătura pierdută în timpul distanțării sociale și le-am oferit instrumentele necesare continuării învățământului.

Cu Telekom, accesul la educație rămâne deschis, simplu și rapid. Școala este acolo unde ești tu!