Vestea adoptării de către Parlament a proiectului de lege privind reglementarea activității de telemuncă ar trebui să reprezinte un motiv de bucurie pentru angajatori, având în vedere așteptările îndelungi ale acestora de a avea un cadru legal pentru utilizarea flexibilă a resurselor umane și diminuarea costurilor asociate organizării unor locuri de muncă.
La o privire mai atentă, însă, proiectul de lege riscă să dezamăgească. În primul rând pentru că prevederile acestei viitoare legi nu reprezintă, de fapt, o noutate, știind că în Codul muncii existau deja reglementări similare cu privire la munca la domiciliu. În al doilea rând, pentru că proiectul de lege nu pare să rezolve problemele de ordin practic pe care le implică prestarea activității de către salariați în afara locurilor de muncă organizate de angajator.
Este adevărat că munca la domiciliu, astfel cum este reglementată în Codul muncii încă din 2003, era definită prin raportare la desfășurarea de către salariat a sarcinilor de serviciu exclusiv de acasă și nu din orice alte spații, așa cum pare să implice conceptul mai larg de telemuncă. Cu toate acestea, Codul muncii nu interzicea expres folosirea unui mix între munca la domiciliu și cea la sediul angajatorului sau într-un alt spațiu din afara sediului angajatorului, nefiind, deci, nici până acum exclusă posibilitatea ca salariații să lucreze și din alte spații decât propriul domiciliu.
Sigur, reglementarea expresă a conceptului de telemuncă ca fiind forma de organizare a muncii prin care salariatul își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, este bine-venită.
Pe de altă parte, însă, potrivit proiectului de lege, contractul individual de muncă al telesalariatului va trebui să prevadă în mod expres, între altele, locul sau locurile desfășurării activității de telemuncă, precum și programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului. Altfel spus, deși teoretic telesalariatul și-ar putea exercita atribuțiile din orice loc în care ar avea acces la internet, în concret aceste locuri vor trebui prestabilite la data semnării contractului de muncă sau a actului adițional referitor la telemuncă.
Practic, noutatea față de actuala reglementare care impunea prestarea muncii de la domiciliu ar consta în aceea că părțile pot agrea și asupra altor locuri decât domiciliul salariatului (e.g. cafenele, restaurante sau chiar parcuri). În concret, însă, din moment ce locurile din care ar urma să se presteze munca trebuie menționate în mod expres în contract, mult așteptata flexibilizare a raporturilor de muncă rămâne o iluzie.
Provocarea cea mai mare în materia muncii în afara spațiilor organizate și aflate sub supravegherea angajatorului rămâne gestionarea problemelor legate de sănătatea și securitatea în muncă.
Deși noul proiect de lege prevede faptul că, prin contractul de muncă încheiat cu telesalariatul ar urma să se stabilească inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă, în realitate angajatorul va continua să fie ținut de toate obligațiile care îi revin în această materie și de care nu se poate deroba contractual. Deci, în continuare, angajatorul va trebui să se raporteze strict la prevederile generale ale Legii nr. 319/2006 şi ale normelor sale de aplicare.
Potrivit actualului cadru legal, obligațiile angajatorului în materia sănătății și securității în muncă se aplică în egală măsură cu privire la toți salariații (inclusiv cei care prestează activitate în regim de telemuncă). Astfel, angajatorul unui telesalariat va avea față de acesta, între altele, obligațiile de a-i asigura securitatea și protecția muncii, de a preveni riscurile profesionale și de a asigura cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă.
În ceea ce îi privește pe telesalariați, e de așteptat ca angajatorul să întâmpine dificultăți în îndeplinirea obligațiilor de sănătate și securitate în muncă. Aceste dificultăți sunt determinate de posibilitățile reduse de acces la locul muncii – aflat la domiciliul salariatului sau în incinta vreunui local – şi imposibilitatea de a controla şi gestiona modul de desfășurare a activității şi a eventualelor riscuri de accidentare ce pot apărea în acest context.
Desigur că, potrivit proiectului de lege, cel puțin teoretic, angajatorul va putea verifica condițiile de muncă de la locurile prestabilite în contract, precum și starea echipamentelor și instrumentelor utilizate de către salariat, în limita programului agreat cu salariatul. Însă, de exemplu, angajatorul nu va putea controla/evita intervenții ale altor persoane care ar avea acces la spațiul de lucru al salariatului și care ar putea genera eventuale accidente de muncă.
Nerespectarea de către angajator a obligațiilor care îi revin în domeniul sănătății și securității în muncă poate atrage riscul unor amenzi
În plus, în contextul producerii unui eveniment în care ar fi implicat telesalariatul și care ar putea fi calificat drept accident de muncă, este posibilă antrenarea răspunderii angajatorului (inclusiv penală) în cazul în care, în urma investigației, se va stabili existența unei legături de cauzalitate între nerespectarea de către angajator a vreunei obligații în domeniul sănătății și securității în muncă și producerea accidentului.
În concluzie, considerăm de bun augur preocuparea pentru reglementarea activității de telemuncă, însă proiectul de lege recent adoptat de Parlament nu răspunde decât într-o mică măsură așteptărilor angajatorilor și salariaților interesați de o astfel de formă de organizare a muncii.
Autor: Mihai ANGHEL, Managing Associate al Țuca Zbârcea & Asociații
