Parlamentul este „primul de la care trebuie începută educația financiară”, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, menționând că administrația publică „este îmbătrânită”.

„Am mai spus și o să spun și aici, deși mi-am atras o serie de critici: primul nive del la care trebuie începută educația financiară este chiar Parlamentul. Am avut chiar astăzi o întrunire cu delegația FMI în România, și una dintre concluzii a fost că este nevoie de educație financiară la toate nivelurile”, a spus ministrul Finanțelor, la conferința „Incluziunea financiară, de la vorbe la fapte” – eveniment organizat în cadrul proiectului „Global Money Week”.

„Administrația publică românească este îmbătrânită, și nu mă refer la îmbătrânirea în sensul biologic. Este îmbătrânită ca atitudine și ca disponibilitate de a schimba lucrurile, de a se adapta la schimbări”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Oficialul Finanțelor a amintit că zilele trecute a chemat un tânăr liceean pentru „a lucra împreună la cabinetul de ministru”, însă acesta i-a răspuns „mă mai gândesc, analizez”. „Am chemat un tânăr, elev de liceu, să lucrăm împreună la cabinetul ministrului, ca să vadă cum merg lucrurile și cum se văd din acea poziție; mi-a răspuns – mă gândesc, analizez… Vedeți, e ușor să stai de-o parte, e ușor și să arăți cu degetul, e mai greu să acționezi și să fii de cealaltă parte a mesei, dar eu vă invit să nu mai stați în această letargie”, a spus Eugen Teodorovici.

Proiectul „Global Money Week” („Săptămâna globală a banilor”) este destinat educației financiare și promovării conceptelor economice și financiare în rândul tinerilor.

Sursa: Mediafax