Statele Uniunii Europene au decis luni, prin vot majoritar, prelungirea cu cinci ani a utilizării controversatului erbicid glifosat, informează publicaţiile Le Figaro şi Die Zeit.

Comisia de Apel a UE s-a reunit luni pentru a lua o decizie în privinţa controversatului erbicid. Optsprezece dintre cele 28 de state membre UE au votat în favoarea prelungirii utilizării erbicidului glifosat, iar nouă s-au pronunţat împotriva propunerii.

Controversele privind folosirea substanţei au izbucnit după ce un studiu realizat de experţi ONU a depistat că glifosatul “probabil este cancerigen”, deşi alţi specialişti susţin că erbicidul nu este periculos.

Comisia Europeană a subliniat că propunerea de folosire în continuare a erbicidului “se bucură de cea mai largă susţinere posibilă în rândul statelor membre”, “asigurând şi un nivel ridicat de protecţie pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător”.
Glifosatul a fost introdus de Monsanto în anul 1974, dar dreptul exclusiv de folosire a expirat în anul 2000, astfel că substanţa este vândută acum de numeroşi producători. Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (AESA) susţine că este improbabil ca glifosatul să genereze cancer la oameni.

sursa: mediafax.ro