Veniturile Huawei Technologies au crescut cu aproximativ 30% în primul semestru, după ce compania chineză a reuşit să se aprovizioneze pentru a continua producţia, în pofida restricţiilor impuse de Statele Unite exporturilor companiilor americane către producătorul de echipamente de telecomunicaţii, a relatat Bloomberg citând persoane apropiate situaţiei.

Statele Unite au inclus Huawei pe o listă neagră, din motive de securitate naţională, iar companiile americane nu îi pot vinde produsele fără aprobare specială.

Creşterea de 30% a veniturilor Huawei din primul semestru este sub cea de 39% înregistrată în primele trei luni ale acestui an, dar este cu mult peste cea din 2018.

Huawei a reuşit deocamdată să îşi crească veniturile datorită contractelor convenite pentru echipamentele destinate reţelelor 5G.

Compania şi-ar fi recompensat angajaţii care au contribuit la creşterea veniturilor în pofida interdicţiei americane.

Reprezentanţii Huawei au refuzat să comenteze.

Luna trecută, Huawei şi-a redus estimările privind veniturile din acest an, fondatorul companiei,directorul general Ren Zhengfei, afirmând că impactul restrucţiilor americane este peste cel anticipat.

Huawei neagă că produsele sale implică riscuri de securitate naţională pentru ţările unde compania îşi desfăşoară afacerile.

sursa news.ro