Cele mai apreciate vinuri din țară până în 1989, nelipsite de pe mesele împăraţilor din Viena, vinurile de Lechința, reapar pe piață. Numeroși viticulturi au accesat fonduri pentru reconversia viței de vie, astfel că cel mai scump vin din România a fost produs din nou în cramele din Bistriţa-Năsăud.

După un an dificil, cu numeroase furtuni, care au afectat cultura viţei de vie, viticultorii au reușit să adune toți strugurii de pe câmp și lucrează de zor a pregătirea vinului pentru iarnă.

Programul de reconversie al viței de vie a fost un ajutor nesperat pentru sătenii din Lechința care nu ar fi reușit altfel să obțină fondurile necesare reînvierii unei vechi tradiții a zonei – viticultura. An de an, din ce în ce mai mulți localnici reușesc, alături de investitori străini, să continue povestea „Vinului Împăraților”.

„Avem acum aproximativ 200 de hectare de plantație de vița de vie nouă, toate realizate datorită programului de reconversie. Chiar dacă anul a fost unul cu intemperii și via a fost afectată de gheață, eu spun că succesul este garantat. Maximul istoric pe care Lechința l-a avut, a fost undeva la 600 de hectare de vie, acum avem undeva la 33% față de perioada de dinainte 1989”, a povestit, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Lechința, Romeo Florian.

Potrivit acestuia, cel mai scump vin din România a fost produs de Crama Liliac, celebrul Titan. Este un vin roșu de o calitate deosebită, produs în ediție limitată, iar prețul pentru o sticlă a fost de 600 de lei. Și celelalte vinuri de Lechința sunt scumpe, pentru că au o calitate deosebită și, deși au apărut recent pe piață, au fost premiate deja în Europa.

Primarul și viticultorii se plâng de faptul că, deşi pământul este roditor, lipseşte forța de muncă

„Din păcate stăm destul de prost cu forța de muncă. Și din Lechința sunt plecați, după calculul făcut de noi, cam 25% din populație. Din păcate este plecată populația aptă de muncă. Viticultorii lucrează cu foarte mulți oameni din comuna Matei, unde sunt foarte mulți maghiari și ei sunt ceva mai stabili decât românii. Ei pleacă mai puțin – o lună, două, la muncă prin Germania sau prin Spania, la muncile câmpului după care se întorc acasă. Românii s-au stabilit în țările din vest și vin rar acasă. Eu sper că încet, încet să înceapă să revin acasă pentru că e nevoie de ei în România” a mai spus primarul comunei Lechința, Romeo Florian.

Adrian Botiș are, împreună cu soția, peste 50 de hectare de viță de vie. Este unul dintre puţinii localnici care s-a impus pe piaţă şi care au reușit să facă profit din viticultură, după ce a accesat fonduri pe programul de reconversie al viței de vie.

„Anul acesta suntem doar la 80 la sută producție față de ce a fost anul trecut. Am avut o gheață puternică, în vară, și un îngheț în primăvară, dar este bine. Calitativ, suntem mai bine decât anul trecut. Nu m-am gândit niciodată să plec în străinătate. Atâta timp cât la Lechința putem să facem vie și vin, nu plecăm. Este o bucurie că pe lângă investitorii străini am reușit și noi, cei de aici, să facem o cultură de viță de vie, o cramă și să producem singuri vinuri de o calitate deosebită. Producția este anul acesta de 8 – 10 tone la hectar. Dacă Dumnezeu ne ajută, facem undeva la 80.000 – 100.000 de litri de vin”, a spus Adrian Botiș, primul localnic care a reușit să înființeze o vie, fără sprijinul străinilor.

În podgoriile din Lechința, viticultorii au replantat o parte din soiurile vechi cultivate aici în trecut, între care Riesling, Pinot Noir, Merlot, Neuburger, Fetească Albă, Fetească Regală, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Riesling și Traminer.

Povestea vinurilor de la Lechinţa începe în secolul al XII-lea, când coloniștii germani au adus primii butași de vie în această zonă și au trimis apoi vinurile la Viena, unde s-au bucurat de aprecierea Casei de Habsburg.

Vinul de la Lechința, de o aromă și consistență deosebită, a căpătat denumirea de „Vinul Împăratului” pentru că se servea la masa imperială de la Viena

Extrem de apreciat în întreaga lume, vinul de Lechința a dispărut după 1990, cele 600 de hectare de vie fiind abandonate în totalitate.

Din 2010 însă, cu sprijinul unor investitori străini, Lechința a reînceput să își regăsească locul pe piața vinului mondial.

Anul trecut, vinul de Lechința a fost cotat de site-urile de profil drept cel mai scump vin din România, fiind vorba despre o ediție limitată, de doar 600 de sticle. Este vorba de vinul Titan, produs de crama Liliac.

Sursă: Mediafax